date şi informaţii despre comunitatea ortodoxă din satul Nou Român, com. Arpaşu de Jos, jud Sibiu
BUCURIA NAŞTERII DOMNULUI
În cea dintâi zi a praznicului Naşterii
Domnului, după oficierea Sfintei Vecernii, in biserica parohială din Nou Român
a avut loc Serbarea de Crăciun, un eveniment mult aşteptat şi îndrăgit de toţi
copiii din sat.
Pentru a face o cât mai bună impresie părinţilor şi
bunicilor, dar mai ales lui Moş Crăciun, prezent si el la serbare, copiii s-au
pregătit din timp, învăţând si repetând in cadrul cursurilor săptămânale de la
Centrul Cultural – Educaţional. Mulţi dintre copii au fost îmbrăcaţi in
minunatele costume populare noiene,
lucru ce a făcut ca atmosfera să fie şi mai frumoasă.
Programul a început cu
interpretarea de către băieţi a rolurilor din „Iroziii”, urmat de un concert
cuprinzând cele mai frumoase colinde româneşti, apoi fiecare copil a primit o punga consistentă de cadouri, asta
după ce fiecare i-a spus Moşului câte o poezie şi cât de cuminte a fost în anul
care atrecut. Toate momentele au fost foarte emoţionante fiind răsplătite cu
vii aplauze din partea celor prezenţi.
Cu sprijinul credincioşilor
noştri au fost dăruite un număr de 60 de pungi de cadouri. Le mulţumim pentru generozitate si Dumnezeu să le răsplătească tuturor
!
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- Florin
PREMIEREA MICILOR ICONARI DIN NOU ROMÂN
RADU DELIA - PREMIUL I
RADU MARIA - PREMIUL II
RADU GEORGIANA -PREMIUL III
RADU OCTAVIAN - PREMIUL III
În Parohia noastră, în urma
cu doi ani, la iniţiativa doamnei
preotese Codrea Maria, a fost înfiinţat „Cercul
de pictură Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Prin implicarea doamnei preotese
copiii au primit primele noţiuni, cele de bază, şi şi-au exersat abilităţile
practice, realizând primele iconiţe.
Activităţile de pictură au
continuat şi în anii următori, sub conducerea preotului paroh, elevii mai
experimentaţi sprijinindu-i la rândul lor pe copiii începători.
Duminică,
decembrie 2014, după oficierea Sfintei Liturghii, preotul paroh a premiat pe cei mai talentaţi dintre micii
iconari. Totodată icoanele au fost binecuvântate prin rostirea rugăciunilor de sfinţire şi
stropirea cu apă sfinţită, pentru a putea fi aşezate la loc de cinste în casa
creştinilor ortodocşi.
Felicitări tuturor copiilor si va aşteptam la cursurile viitoare în număr
cât mai mare !
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- Florin
„PESTE 1000 DE CĂRŢI DONATE ELEVILOR DIN NOU ROMÂN”
Articol apărut în cotidianul creştin „ZIARUL LUMINA” referitor la acţiunea ce a avut loc in parohia noastră la data de 8 decembrie 2014
Departamentul social de la
Arhiepiscopia Sibiului, în colaborare cu elevii Colegiului Naţional „Samuel von
Bruckenthal“ din Sibiu, a organizat o acţiune de donare de cărţi, rechizite şi
produse de patiserie pentru elevii din Centrul Cultural-Educaţional pentru
Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“,
din localitatea Nou Român, judetul Sibiu. Activitatea a făcut parte din cadrul
Proiectului „Donează o carte, înfiinţează o bibliotecă“ şi a fost pregătită
timp de mai multe săptămâni de elevii colegiului sibian, coordonaţi de prof.
Octavian Pop.
Au fost strânse peste 1000 de cărţi
pentru elevi, rechizite, produse de patiserie şi un televizor. Un grup de
20 de liceeni împreună cu reprezentanţi ai Departamentului social au mers în
satul Nou Român, la centrul menţionat, unde au fost primiţi cu bucurie de cei
25 de copii şi de pr. paroh Liviu Florin Ivănuşcă. Cărţile donate au fost
aşezate în biblioteca centrului, iar copiii din Nou Român au susţinut un
concert de colinde.
Colaborare şi în alte proiecte
În cuvântul de mulţumire,
părintele Liviu Florin Ivănuşcă le-a mulţumit oaspeţilor pentru vizită şi mai
ales pentru darurile aduse, subliniind colaborarea cu Departamentul social şi
încurajând colaborarea, şi pe viitor, cu elevii Colegiului Naţional „Samuel von
Bruckenthal“ din Sibiu.
La finalul concertului de
colinde, prof. Octavian Pop a salutat iniţiativa Arhiepiscopiei Sibiului şi a
lansat propunerea de a continua colaborarea cu centrul din Nou Român.
Reprezentanţii Departamentul
social au transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul
Ardealului, şi le-au mulţumit partenerilor pentru buna colaborare în derularea
acestei acţiuni.
Centrul de la Nou Român a fost
amenajat şi inaugurat în 2012 de parohia de aici, în clădirea fostei şcoli
generale din localitate, cedată de Primăria comunei Arpaşu de Jos. În cadrul
centrului se oferă gratuit meditaţii, se predau cursuri de pictură şi se fac
repetiţiile corului de copii din sat. (Tudor Costea)
TAINA SFÂNTULUI MASLU LA NOU ROMÂN
L
Duminică, 26 octombrie 2014, în
zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, în
biserica parohială din Nou Român, a avut loc rânduiala Sfântului Maslu de Obşte.
La Sfânta Taină au participat un număr mare de credincioşi din sat, sfânta slujbă
fiind oficiată de un sobor de 11 preoţi: pr. protopop Vasile Gafton (Avrig), pr.
Vasile Davidoiu (Poieniţa), pr. Lucian Bunea (Arpaşu de Sus), pr. Liviu Dobrin (Arpaşu de Jos),
pr. Andrei Todârcea (Scorei), pr. Marius Bela (Cârţişoara), pr. Cezar Bulgariu
(Cârţa), pr. Ioan Miu (Sărata), pr. Alexandru Copăcianu (Săsăuş), pr. Florin Gheorghiu (Toarcla) şi preotul paroh Liviu
Florin Ivănuşcă.
Maslu de Obste, aşa cum îi spune şi numele,
este o slujbă ce se face pentru întreaga obşte,
pentru întreaga comunitate a satului. Tocmai de aceea, la Nou Român, la pregătirea
şi susţinerea acestui eveniment participă întreaga comunitate. De aici şi
dorinţa de a fi prezenţi în număr cât mai mare la sfânta biserică şi de a
invita cât mai mulţi preoţi slujitori din parohiile din jur.
După cântarea troparelor şi a Canonului, a urmat
rânduiala propriu-zisă a slujbei, constând
în rugăciunea de sfinţire a untdelemnului (de 7 ori), citirea Apostolilor (în
număr de 7) şi a Evangheliilor (7), citirea rugăciunilor şi pomelnicelor pentru
credincioşi.
Cuvântul de învăţătură a fost
rostit de părintele protopop Vasile Gafton, fiind legat de Evanghelia Duminicii
vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor şi de foloasele pe care
credincioşii le primesc din participarea la slujbele bisericii şi la Sfântul Maslu
îndeosebi. Preotul paroh a mulţumit apoi preoţilor prezenţi şi tuturor celor
care, autorităţi şi credincioşi din sat, au făcut posibil ca în această toamnă,
acoperişul bisericii din Nou Român să fie schimbat în totalitate. A urmat
miruirea tuturor credincioşilor, priceasna fiind cântată de corul copiilor din
sat.
Seara s-a încheiat cu o agapă
creştină oferită de comunitate la Centrul Cultural Educaţional pentru Copii şi
Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Nou
Român.
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin
PREOTUL PAROH LIVIU FLORIN IVĂNUŞCĂ A SUSŢINUT UNUL DINTRE REFERATELE CONFERINŢEI PREOŢEŞTI DE TOAMNĂ - 2014
Miercuri, 15 octombrie 2014, a avul loc în Aula mare a
Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu conferinţa preoţească de toamnă
a clerului sibian. Au participat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit
Laurenţiu Streza, Preasfinţitul episcop – vicar Andrei Făgărăşanul, părinţii
consilieri ai Arhiepiscopiei Sibiului, părinţii protopopi şi toţi preoţii din
cele 5 protopopiate ale judeţului Sibiu: Agnita, Avrig, Mediaş, Sălişte şi
Sibiu.
În cadrul acestei
întâlniri pe lângă problemele administrative,s-au citit şi referatele celor 5
preoţi, delegaţii fiecărui protopopiat, referitoare la tema Anului comemorativ
2014- 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni. Introducerea
în temă a fost făcută de către Părintele profesor academician Mircea Păcurariu,
specialist în Istoria Bisericii Ortodoxe
Române.
Din partea
Protopopiatului Ortodox Avrig a susţinut
referat preotul Ivănuşcă Liviu Florin. Acesta a fost primul dintre cei 5
referenţi, lucrarea sa ocupându-se de parte introductivă a temei. În acest
număr şi în cele viitoare vom reproduce conţinutul acestui referat.
Pr. Ivănuşcă Liviu Florin
„Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”
Partea I.
I. Contextul politic, social, cultural şi
religios la urcarea pe tron a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu (29
octombrie 1688).
II. Demnitate, responsabilitate şi smerenie în
asumarea domniei şi a conducerii Ţării Româneşti, caracteristici ale unui
adevărat domn creştin al Ţării Româneşti
III. Ţara Românească în timpul domniei Sfântului Martir Constantin
Brâncoveanu: centru diplomatic, cultural şi politic european. De la voievozii
războinici la voievozii diplomaţi.
Sibiu
, Pr. Ivănuşcă Liviu - Florin,
15
Octombrie 2014
Parohia Nou Român
Introducere
La data de 15 august 2014, s-au împlinit
300 de ani de la moartea martirică a domnitorului Contantin Brâncoveanu, a
celor patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului
Ianache. Pentru a sublinia personalitatea sfântului domnitor şi roadele jertfelniciei Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Sfântul Sinod
al Bisericii noastre a hotărât ca anul 2014 să poarte, pe lângă titlul de An
omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), şi pe
acela de An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Totodată, s-a decis ca la
Conferinţele preoţesti din acestă toamnă,
în toate eparhiile ortodoxe româneşti, lucrările preoţilor referenţi să prezinte
viaţa şi activitatea Sfântului domnitor martir, mie revenindu-mi onoarea de a
parcurge primele 3 puncte din cele 14 al planului general.
I. Contextul politic, social, cultural şi religios la urcarea pe tron a
Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu (29 octombrie 1688).
Constantin Brâncoveanu s-a născut
în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Tatăl lui a fost Papa Brâncoveanu
postelnicul (secretar al domnitorului
pentru relaţii externe). Acesta va muri devreme, pe când
viitorul domn avea doar 1 an, fiind ucis în anul 1655 de seimenii sârbi şi
de dorobanţi, ostaşii cu leafă ce s-au răsculat împotriva domnitorului
din acea vreme,Constantin Şerban Basarab (1654 -1658).
După doar trei ani, în anul 1658,
la porunca domnitorului Mihnea al III -lea
Radu ( 1658 -1659), este ucis si bunicul lui Constantin Brancoveanu, Preda vornicul
(mare dregător la curtea domnească,
însărcinat cu supravegherea curţii, cu conducerea treburilor interne ale ţării,
având şi atribuţii judecătoreşti), pe motiv că s-ar fi opus planurilor anti-otomane ale
acestui domn. Acest Preda era pe linie descendentă nepot al domnitorului Matei
Basarab (1632 -1654) şi provenea din
vechea familie a boierilor Craioveşti.
Rămas orfan, a fost crescut de mama sa, Stanca, descendentă
din neamul Cantacuzinilor. Fraţii
acesteia erau persoane foarte importante în epocă: domnitorul Șerban Cantacuzino, Mihail Cantacuzino Spătarul (dregător la Curtea domnească care purta la
ceremonii sabia şi buzduganul domnului şi avea comanda cavaleriei) şi Constantin Stolnicul (dregătorul domnesc care purta grija mesei domneşti, fiind şeful
bucătarilor, al pescarilor şi al grădinarilor). Constantin Cantacuzino era o persoană de aleasă
cultură şi se va ocupa personal de educaţia
lui Constantin Brâncoveanu, punându-i la dispoziţie numeroasele
resurse ale bibliotecii sale de la Mărgineni, renumită pentru volumele
pe care le adăpostea şi personajele de cultură marcante care o consultau. Cu
dascăli aleşi de unchiul său va învăţa printre altele, greaca, latina şi slavona.
La vârsta de 20 de ani, în anul
1674, Constantin Brâncoveanu se căsătoreşte cu Marica (Maria), nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, fost domnitor al
Ţării Româneşti între 1669 - 1672. Vor avea împreună unsprezece copii, patru
fii şi şapte fiice: Stanca: 1676, Maria: 1678, Ilinca: 1682, Constantin:
1683, Ştefan: 1685, Safta: 1686, Radu: 1690, Ancuţa: 1691, Bălaşa: 1693,
Smaranda: 1696, Matei: 1698.
Numele lui Brâncoveanu apare
pentru prima dată în actele oficiale ale vremii, în anul 1674, când iscăleşte
ca al doilea postelnic al curţii. În 1676, primea funcţia de al doilea logofăt.
Rapid va urma şi celelalte trepte ierarhice: mare agă, mare postelnic, mare
logofăt.
În 1688, la vârsta de 34 de ani,
Brâncoveanu este propus şi susţinut de marele postelnic Constantin Cantacuzino şi
de spătarul Mihai Cantacuzino, fraţii domnitorului defunct, pentru a deveni
Domn al Ţării Româneşti. Va avea o domnie foarte lungă ( aproape 26 de
ani), nefiind întrecut în Ţara Românească
decât de Mircea cel Bătrân, care a domnit 32 de ani.
Contextul politic intern era unul dificil, căci lupta la conducerea ţării se dădea
între două mari familii boiereşti- Cantacuzinii şi Bălenii. În această luptă, Bălenii
„s-au aliat cu domnii impuşi de turci Ţării Româneşti, ca şi cu clientela
grecească adusă în ţară de domnitori.” ( S. Columbeanu, Radu Valentin, „Constantin
Brâncoveanu şi epoca sa”, Ed Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 16) Pe de altă parte, Cantacuzinii se bucurau de o
influenţă şi mai puternică, datorată „imensei
lor bogăţii, ca şi prin întinsele lor relaţii pe care le aveau în Imperiul
Otoman.” (Ibidem)
Aceste conflicte interne au avut efecte negative
asupra treburilor politice din Ţara Românească ducând rapid la „crearea unei
instabilităţi interne, slăbirea forţei militare şi politice a ţării, amestecul
tot mai direct şi brutal al Porţii otomane în treburile lăuntrice ale Ţării Româneşti”
( Ibidem, p. 17)
În ceea ce priveşte contextul politic extern, trebuie
amintite cele mai de seamă evenimente ce au avut loc pe plan european la sfârşitul
secolului al XVII- lea: respingerea atacului turcesc asupra Vienei în 1683 şi constituirea „Ligii
Sfinte” anti-otomane.
În vara anului 1683 armata turcă
condusă de însuşi marele vizir Kara –Mustafa Paşa, alături de oastea tătară condusă
de însuşi hanul tătar, cărora li se adaugă contingente importante din cele trei
ţări româneşti instituie un asediu total asupra Vienei. Cetatea rezistă, iar în
sprijinul austriecilor vine regele Poloniei Jan Sobieski (1674 -1696), care-i
atacă pe turci. Adunarea de oaste otomană, fiind slab organizată, urmează o
retragere dezastruoasă, regruparea fiind posibilă abia la Buda.
Înfrângerea
turcilor în 1683 a avut o semnificaţie deosebită în epocă, iar „în anul următor a luat fiinţă Liga Sfântă,
sub egida papei, din care făceau parte Austria, Polonia şi Veneţia, cărora li s-a
adăugat, din 1686, Rusia, cu scopul de a stăvili expansiunea otomană şi de a
recuceri teritoriile creştine ocupate de către turci.” (Viorel
Ioniţă, Constantin Pătuleanu, „ Constantin Brâncoveanu si relaţiile sale cu
Europa veacului al XVII –lea”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2006, pp
12 – 13) De
fapt, aceste state nu urmăreau atât eliberarea celorlalte popoare creştine de
sub turci, ci mai mult expansiunea lor teritorială, toate cele trei principate
româneşti fiind „râvnite de vecini.
Austria ar fi vrut să le cotropească pe toate trei. Polonia s-ar fi mulţumit
numai cu Moldova şi Tara Românească. Deocamdată o rază de speranţă părea să vină
doar dinspre Rusia, ţară puternică şi mai ales ortodoxă, aşadar care se bucura
de încrederea popoarelor de aceiaşi credinţă din Ţările Române şi Balcani. Dar Ţarul
Petru cel Mare avea pe vremea aceea interese de întindere a împărăţiei sale, nu
atât spre miază-zi, către Marea Neagră şi Ţarigrad, ci spre Apus, către Ţările
Baltice şi Suedia.” ( Gherasim
Cristea, Episcopul Râmnicului, „Viaţa Sfântului Martir Constantin –Vodă
Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul”, Editura Episcopiei
Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2001, p. 26)
Austriecii,
după ce-i înfrâng pe turci încă o dată, în septembrie 1687 la Mohaci, vor cuceri
Transilvania, aflată până atunci sub suzeranitatea turcilor. Din acest moment îşi
propun continuarea ofensivei prin cucerirea Ţării Româneşti. Pentru a-şi
asigura colaborarea lui Şeban Vodă Cantacuzino îi cer acestuia să semneze un
act de supunere a ţării. Se schimba o suzeranitate cu alta. Şerban va încerca să
prelungească tratativele însă, în cele din urmă, trimite o delegaţie spre Viena
pentru a supune ţara austriecilor. În aceste momente intervine moartea sa neaşteptată
.
Imediat ce Constantin
Brâncoveanu a primit recunoaşterea din partea Porţii Otomane, el a căutat să
renegocieze tratatul cu austriecii. Aceştia s-au opus, au intrat în Ţara Românească
şi au ocupat capitala ţării. Constantin Brâncoveanu s-a retras şi a cerut
ajutor de la turci şi tătari. Aceştia îi vor alunga pe austrieci din ţară,
lupta decisivă având loc la Zărneşti în vara anului 1690, prilej cu care a fost
ucis şi pretendentul la tron susţinut de austrieci, ginerele fostului domn,
Constantin Bălăceanu.
În relaţiile
cu Poarta Otomană, Brâncoveanu a plătit întotdeauna la timp tributul, deoarece
această plată garanta păstrarea autonomiei faţă de Imperiul Otoman. În ce priveşte
relaţiile cu celelalte puteri europene „s-a
străduit să împiedice din toate puterile ca statul muntean să devină câmp de
luptă între marile puteri care îşi disputau influenţa şi dominaţia în sud-estul
european. La solicitările care îi veneau dintr-o parte sau alta, domnul muntean
a răspuns printr-o politică abilă de acceptare, temporizare sau refuz.” (S.
Columbeanu, Radu Valentin, op. cit, p. 93)
În ceea ce
priveşte contextul social – economic,
epoca în care Brâncoveanu pune început domniei sale a însemnat pentru economia Ţării
Româneşti o oarecare perioadă de înviorare faţă de secolele anterioare. S-au înregistrat
unele progrese, deşi încă destul de lente, atât în economia agrară, cât şi în
dezvoltarea meşteşugară. Principalii beneficiari rămâneau însă „exploatatorii interni, boierii şi cei
externi, otomanii.” (Ibidem, p.25)
Ne aflăm încă în plină epocă feudală, cele mai mari averi aflându-se
în mâinile boierilor ţării. Aceştia se
foloseau de influenţa şi bogăţia lor pentru a obţine titluri şi domnia ţării şi
a dobândi noi moşii. În acelaşi timp populaţia simplă ducea greul ţării, fiind remarcată
în epocă şi creşterea numărului de rumânii,
adică a acelor ţărani aserviţi total boierului lor.
Unii dintre criticii Sfântului
Constantin l-au acuzat că a dobândit o prea mare avere, însă se uită că spre
deosebire de alţii, „Constantin Brâncoveanu
a adunat multă avere, prin mijloace cinstite, dovedindu-se un excelent
gospodar, şi a folosit această mare avere nu spre a-şi satisface cine ştie ce înclinaţii
de avar, pe care nu le-a avut, ci în slujba altora.” (Viorel
Ioniţă, Constantin Pătuleanu, op.cit, p. 65)
În privinţa contextului religios, domnitorul şi mitropolitul Ţării Româneşti
trebuiau să ţină cont de situaţia religioasă grea a creştinilor din ţările
ocupate de otomani, dar mai ales de situaţia delicată a românilor transilvăneni.
Mitropolitul Teodosie „se considera şi era
recunoscut de patriarhie drept . Exarhatul acesta al Laturilor (adică al părţilor de
peste munţi) apare în titlul mitropolitan, în chip simbolic, chiar şi pe foaia
de titlu a Bibliei de la Bucureşti (1688), publicată spre <înţelegerea limbii româneşti> şi adresată (cu îndemnarea marelui logofăt Constantin Brâncoveanu).” (Ioan
Aurel Pop, Domnia lui Constantin Brâncoveanu
şi românii din Transilvania, în „Constantin Brâncoveanu” Editura Academiei
R.S.R, Bucureşti, 1989, pp. 64 -65).
În acest sens, domnitorul va
sesiza problemele şi va lua măsuri faţă de „pericolul
reprezentat de slăbirea ortodoxiei transilvane, atât înainte, în urma
asalturilor calvine şi iezuite din veacul al XVII-lea, cât şi după 1697, când
curtea vieneză îşi concretizează în parte planurile de catolicizare a românilor.”
(Ibidem, pp.63 -64).
II. Demnitate, responsabilitate şi smerenie în asumarea domniei şi a
conducerii Ţării Româneşti, caracteristici ale unui adevărat domn creştin al Ţării
Româneşti
La moartea lui Şerban Cantacuzino,
boierii s-au adunat la Mitropolie pentru a alege noul domn. Cu toţii au fost de
acord că fiul fostului domn, Gheorghe, în vârstă de 8 ani, era prea tânăr. La rândul său, stolnicul Constantin
Cantacuzinul a refuzat domnia, socotind că nu va primi recunoaşterea din partea
turcilor. Atunci el a propus pe nepotul său, Constantin Brâncoveanu, persoana
cu care toţi cei prezenţi au fost de acord.
Momentul alegerii sale de către
ceilalţi boieri, acceptarea cu greu a domniei şi discursurile sale de la
alegere şi instalare dezvăluie câteva
dintre calităţile morale şi spirituale ale sfântului domn creştin.
La alegerea sa boierii au ţinut
cont de „descendenţa lui din neamul
Basarabilor, iscusinţa diplomatică, virtuţile şi, mai ales, bunătatea
lui. Boierii trimit după el, căci la momentul acela se afla la curte lângă
trupul lui Şerban Vodă. Are loc un schimb de replici ce va demonstra
smerenia cu care Brâncoveanu a fost împodobit. Iniţial refuză, pe motiv că
îi este suficient să fie Domn la casa lui, dar la stăruinţele boierilor
care îl împingeau de la spate, chiar el se va lăsa încoronat la 29 octombrie
1688, citindu-i-se mai întâi molitfele de domnie.” (Negoiţă Paul , „Constantin
Brâncoveanu - Îndoitul încoronat” Lumina de Duminica, 13 iulie 2014)
Brâncoveanu
era conştient de marea responsabilitate ce venea asupra sa prin acceptarea
conducerii Ţării Româneşti. La scurt timp, într-o scrisoare datată la 31 decembrie
1688 şi adresată tinerilor ţari ai Rusiei, Ivan al V-lea şi Petru cel Mare,
precum şi ţarinei Sofia, Constantin Brâncoveanu scria: ”Slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd năpăştile şi chiar să-mi
vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu pentru
credinţă, pentru a mea, sfântă, ortodoxă şi apostolească Biserică, singura
adevărată şi, deopotrivă, pentru ţara noastră” (Paul Cernovodeanu, „Politica externă
şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu”, Bucureşti, 1997, p. 57, n.
3). Era o
adevărată mărturisire de credinţă, dar şi o profeţie.
III. Ţara Românească în timpul
domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu: centru diplomatic, cultural şi
politic european. De la voievozii războinici la voievozii diplomaţi.
În cuvântul său de la ceremonia
de primire a sfintelor moaşte ale Sfântului martir Constantin Brâncoveanu la Mânăstirea
Sâmbăta de Sus, (sâmbătă 4 octombrie 2014), Preafericitul Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane afirma că Sfântul Constantin Voievod, „a
fost un om care a salvat poporul de la războaie prin diplomaţie, prin mărinimie
şi a domnit 25 de ani într-o vreme în care s-au schimbat 4 sultani la Istanbul,
10 Patriarhi Ecumenici şi 12 domnitori în Moldova. Deci, stabilitatea ţării în
timpul lui s-a datorat în primul rând înţelepciunii lui”. (http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3152)
„Cu Constantin Brâncoveanu se încheie ciclul voievozilor războinici.”
(Ştefan Ionescu, „Epoca Brâncovenească”, Editura Dacia, Cluj–Napoca, 1981,
p.7) Spre
deosebire de înaintaşii săi, precum Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan
cel Mare, Mihai Viteazu sau alţi domnitori români ce s-au remarcat în ochii partenerilor europeni prin luptele purtate şi calităţile lor militare,
Constantin Brancoveanu „a adoptat practica
negocierilor diplomatice şi a stabilirii de relaţii personale cu toţi conducătorii
lumii de atunci.” (Ibidem)
Sfântul Constantin Brâncoveanu „a înţeles că nu împotrivirea cu armele putea
înlătura puterea uriaşă a trei împărăţii vecine - cea austriacă, cea turcească şi cea rusească. Mântuirea ţării cerea ca ea
să fie ferită de război cu oricare din aceste împărăţii vecine, dar şi de o
alianţă siluită cu vreuna dintre ele, alianţă care ar fi dus la noi primejdii şi
suferinţe, cum putea fi ocuparea ţării de oşti străine, cheltuieli pentru hrănirea
lor, război, jafuri, pierderi de vieţi omeneşti şi amestecul altora în
treburile poporului nostru.” ( Gherasim Cristea, op. cit., p. 27)
Constantin Brâncoveanu a căutat să
aibă agenţi la toate curţile marilor puteri
şi să fie bine informat. „De la
Moscova sau Kiev, la Amsterdam sau Londra, de la Paris la Stokholm, de la Viena
la Constantinopol, de la Varşovia la Veneţia, de la Roma până în Asia Mică, la
Sf. Munte, în toate aceste importante centre politice sau religioase,
Constantin Brâncoveanu a avut legături puternice cu împăraţi şi regi, cu
cancelarii şi ambasadorii, cu generalii sau înalţi conducători ai Bisericii
Catolice şi Ortodoxe” . (Ştefan Ionescu, op. cit., p.108)
Corespodenţa secretă se purta
folosind scrierea cifrată, iar secretarii şi grămăticii erau aleşi cu grijă,
fiind buni cunoscători ai limbilor latină şi greacă, italiană şi franceză,
germană şi rusă, turcă şi maghiară. Mulţi dintre secretari erau de neam străin. Prin toate
acestea „Constantin Brâncoveanu europenizează sistemele politicii tradiţionale
a domnitorilor pământeni, introducând în felul acesta Ţara Românească în
circuitul politicii europene.” (Ibidem., p. 7)
S-au păstrat sute de scrisori „adresate oamenilor mari ai vremii, de care
depindea pacea sau războiul în Europa. Printre aceste figuri ale istoriei
amintim pe împăraţii habsburgi Leopold I, Iosif I, Carol VI şi împărăteasa mamă
Eleonora, precum şi pe ţarul Petru I, sau regele August al Poloniei, Papa
Clement XII, Principii Transilvaniei Mihai Apafi şi Francisc II Racoczi,
comandantul curuţilor, contele Kinski, cancelarul Austriei, comandanţii
imperiali generalii Veterani, Heissler, Glockesberg, Rabutin şi Steinville,
cancelarii Rusiei, Feodor Golovin şi
Gabriel Golokvin, cancelarul Transilvaniei Mihai Teleky, lordul William Paget,
ambasadorul Angliei la Constantinopol, Cristofor Ignar Quarient von Raal,
internunţiul Austriei la Constantinopol, contele Luigi Ferdinando Marsigli,
geograf, diplomat şi distins militar, beiul Veneţiei, Ascanio Giustiniani,
contele Herberstein de la curtea regelui Suediei, patriarhii Ierusalimului,
Dositei şi Hristant Notara, scriitorii şi erudiţii Ioan Cariofil şi fiul său
Relakis Cariofil, Alexandru Mavrocordat,
Sevastos Kiminitul şi mulţi, mulţi alţii.”
(Ibidem, pp. 110 -112)
Bucureştiul a devenit şi un
important centru cultural, de mărime europeană. Sfătuit de unchii săi Constantin
si Mihai Cantacuzino, domnitorul s-a înconjurat de un grup de cărturari distinşi,
iubitori şi slujitori ai cuvântului scris, reputaţi în tot sud-estul
continentului european şi în Orientul Apropiat. Dintre aceştia “pot fi amintiţi: Sevastos Kiminites şi
Ioan Cariofil, foşti profesori şi rectori la Marea Şcoală a Patriarhiei din Constantinopol,
Manuel Porphyropulos din Cipru, Gheorghe Hypomenos din Trapezunt, medicii
savanţi Ioan Molibdos-Comnen, Iacob Pylarino, Bartolomeo Ferrati, Evanghelista
Marignazzi şi Mihail Schendos van der Beck, secretarii italieni Giovanni
Candido Romano şi Antonio Maria del Chiaro, mitropoliţii Ţării Româneşti
Teodosie şi Antim Ivireanul, episcopii cărturari Mitrofan şi Damaschin ai
Buzăului, cronicarii Radu şi Şerban Greceanu, Radu Popescu.” (Pr. conf. dr. Mihai Săsăujan , “Un strălucit protector al culturii
româneşti “, Lumina de Duminica, 12 ianuarie 2014.)
Toate acestea, la care s-au
adăugat marile realizări pe tărâm
cultural, tipografic şi de arhitectură, „au
jucat un rol însemnat în creşterea
faimei Ţării Româneşti …nenumăraţi călători străini în trecere pe meleagurile
muntene - negustori, diplomaţi, generali – au transmis posterităţii prin
scrisul lor impresii despre Ţara Românească, despre oamenii ei, despre cultura
lor.” (S. Columbeanu, Radu Valentin, op. cit., p. 46)
Bibliografie:
v Cernovodeanu, Paul, „Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu”,
Bucureşti, 1997
v Columbeanu ,S. Valentin, Radu, „Constantin Brâncoveanu şi epoca sa”, Ed
Ştiinţifică, Bucureşti, 1967
v Cristea, Gherasim, Episcopul Râmnicului, „Viaţa Sfântului Martir Constantin –Vodă
Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul”, Editura Episcopiei
Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2001
v Ionescu, Ştefan, „Epoca Brâncovenească”, Editura Dacia, Cluj–Napoca, 1981
v Ioniţă, Viorel, Pătuleanu, Constantin, „ Constantin Brâncoveanu şi relaţiile sale cu Europa veacului al XVII
–lea”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2006
v Negoiţă, Paul , Constantin Brâncoveanu - Îndoitul încoronat , Lumina de
Duminica, 13 iulie 2014
v Pop, Ioan Aurel, Domnia lui Constantin Brâncoveanu şi românii din Transilvania,
în „Constantin Brâncoveanu” Editura
Academiei R.S.R, Bucureşti, 1989
v Săsăujan,.Pr. conf. dr. Mihai , Un strălucit protector al culturii româneşti , Lumina
de Duminica, 12 ianuarie 2014
v http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3152
NE-A PĂRĂSIT DOCTORUL GHEORGHE TELEA BOLOGA (27 .03. 1921 - 7.10.2014)
Marţi, 7 octombrie 2014, s-a
stins din viaţă, alăturându-se neamului său cel adormit, cel dintâi cetăţean de
onoare al satului Nou Român, dl. doctor Gheorghe Telea Bologa. Dumnezeu l-a
învrednicit cu ani îndelungaţi şi calităţi intelectuale, morale şi profesionale
de excepţie. A fost cetăţean de onoare a municipiului Cluj-Napoca
şi al comunei noastre, doctor în medicina,
medic chirurg de excepţie, om de cultură, ctitor al muzeului din Nou Român
(ce-i poartă şi numele), om de bine şi înaltă prestanţă morala, un patriot desăvârşit.
Slujba de înmormântare a avut loc
în ziua de joi, 9 octombrie 2014, la
Biserica "Buna Vestire” din Sibiu, cunoscută şi ca Biserica din
Groapă, fiind oficiată de 4 preoţi, între care pr. Ioan Gheorghe Bunea (fiu al
satului Nou Român) şi pr. paroh de la Nou Român. La slujbă au participat
alături de familia celui adormit, vecinii şi prietenii de la Nou Român,
reprezentanţi ai Muzeului Astra Sibiu si ai Primăriei Arpaşu de Jos, doctori şi
profesori universitari, cunoscuţi de ai săi.
Trupul a fost înhumat apoi în
cavoul familiei de pe aleea centrală din Cimitirul Municipal Sibiu, la
căpătâiul său aflându-se o frumoasă troiţă de lemn, asemenea celei ridicată cu
mulţi ani în urmă la intrarea în satul Nou Român.
Articole comemorative în memoria
dl.doctor Gheorghe Telea Bologa au apărut
şi în presa locală din Sibiu ( Tribuna, miercuri -8 octombrie 2014) şi Făgăraş
(Monitorul Expres – 14 octombrie 2014). Pe cel din urmă îl reproducem şi noi
în cele ce urmează.
Pr. paroh Liviu Florin Ivănuşcă
Dr. Gheorghe Telea a urcat la ceruri
Doctorul Gheorghe Telea - Bologa
a decedat marţi, 7 octombrie a.c., la Sibiu la vîrsta de 93 de ani.
Înmormântarea a avut loc joi, 9 octombrie a.c., la Biserica ,,Buna
Vestire" din groapă de la Sibiu.
Slujba a fost oficiată de patru
preoţi printre care şi preotul Liviu Ivănuşcă din satul Noul Român. ,,Cu
lacrimi în ochi l-am condus pe ultimul drum pe doctorul Gheorghe Telea Bologa. Alături de mine au fost
rude, localnicii din Noul Român, medici, profesori universitari şi
reprezentanţi ai Muzeului Astra. E greu să te desparţi de un om atît de bun.
Lumea prezentă la înmormîntare a spus numai lucruri bune despre cel ce a fost
medicul Gheorghe Telea. Doctorul Gheorghe Telea a fost singura persoană din
Noul Român care a fost declarat cetăţean de onoare al comunei în urmă cu cîţiva
ani. Doctorul şi-a lăsat amprenta în satul în care s-a născut şi a copilărit.
Casa părintească a sa a fost transformată în muzeu şi ne va aminti veşnic de
acest om deosebit" a spus preotul Liviu Ivănuşcă din satul Nou Român.
,,Îmi amintesc cînd venea în sat
la casa părintească împreună cu soţia, copiii şi nepotul. De cîte ori aveau
ocazie veneau la Noul Român. Eram prieteni, îmi plăcea să discut şi să-l ascult
pe acest om, orice subiect tratat de dânsul era important. În decusrul anilor a ajutat foarte multă lume din sat
şi a fost un medic renumit în Sibiu. Toată viaţa a pus bază pe cultură, a
adunat lucruri de valoare ţărăneşti şi le-a păstrat cu sfinţenie în casa
părintească. A rămas văduv de mai bine de 20 de ani. A fost iubit de toţi
localnicii pentru că era un om deosebit" a spus Viorica Orlanda.
Personalitatea
Gheorghe Telea Bologa
Gheorghe Telea Bologa s-a născut
la 27 martie 1921, în satul Noul Român. A absolvit liceul teoretic secţia reală
în 1940, a absolvit Facultatea de medicină la Universităţii ,,Regele
Ferdinand" din Cluj în anul 1946. A susţinut activitatea publicistică în
cadrul Cercului Studenţesc ,,Petru Maier"din Cluj în 1946. A activat ca
medic în perioada 1946 - 1988 la Clinica de Chirurgie II din Cluj, Clinica
Terapeutică din Bucureşti, Spitalul CFR din Sibiu şi apoi pînă la pensionare la
Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. A efectuat peste 20.000 de intervenţii de toate
categoriile şi a înregistrat mii de consultaţii în Policlinică. În calitate de
medic a publicat peste 30 de lucrări de specialitate în diverse volume atît în
ţară, dar şi peste hotare. A fost membru al Socieţăţii Internaţionale de
Gastroenterologie Bordeaux din 1962. Doctorul Telea a susţinut peste 200 de
lucrări şi comunicări ştiinţifice la congrese medicale naţionale, conferinţe de
chirurgie, simpozioane, consfătuiri de specialitate. Ca om de cultură a
publicat peste 200 de articole, comemorării, recenzii, atît în presa locală cît
şi în presa naţională. În anul 1996 a editat cartea ,,Timp şi destin la Noul
Român" lucrare în care se leagă definitiv numele de aceste meleaguri. În 4
decembrie 1997, cu ocazia sesiunii jubiliare a Universităţii de Medicină şi
Farmacie Cjuj - Napoca a fost declarat cu titlul de Profesor Universitar
Onorific şi membrul al corpului didactic al Universităţii. Doctorul Gheorghe
Telea a fost declarat şi cetăţean de onoare al oraşului Cluj-Napoca într-o
şedinţă festivă în data de 14 mai 1998. În cei 40 de ani de activitate ca medic
a sprijinit principiile şi idealurile umaniste româneşti. În 2003 dr. Gheorghe
Telea oferă spre achiziţie Ministerului Culturii şi Cultelor, Conacul Telea şi
Colecţia ,,Dr. Gheorghe Telea" din Noul Român. Ulterior, printr-o hotărîre
a Guvernului, aceste bunuri proprietate publică a statului, au trecut din
administrarea Ministerului Culturii în administrarea Muzeului Naţional Astra.
Muzeul din Noul
Român
Muzeul Gheorghe Telea din Noul
Român este impresionant şi îţi dezvăluie de cum îi treci pragul secretul
făgărăşeanului intelectual crescut în glia satului românesc. Doctorul Gheorghe
Telea a investit toată viaţa sa în cultură şi a lăsat urmaşilor toată bogăţia
adunată în timp. Este singurul localnic care a transformat casa copilăriei sale
din Noul Român în muzeu, unul specific pentru Ţara Oltului. Este casa unei
familii făgărăşene înstărite, preocupată de viitorul copiilor de a studia. Aici
se pot vedea frumuseţiile şi bogăţiile culturale ale satului făgărăşan, zeci de
icoane pictate pe sticlă şi pe lemn cu vechimi de peste un secol, costume
populare făgărăşene ale veacului trecut, cărţi vechi, mobilier tradiţional şi
valoros, masa de studiu a viitorilor intelectuali ai familiei. În cele cinci
încăperi ale conacului devenit muzeu ţi se înfăţişează istoria unei familii
boiereşti ale veacului trecut.
COLECTĂPENTRU UCOS SIBIU
La sfârşitul lunii septembrie 2014,
la solicitarea reprezentanţilor Fundaţiei UCOS (Un copil – O speranţă) din Sibiu,
în Parohia Ortodoxă Nou Român a fost organizată o colectă în alimente şi
produse agricole pentru susţinerea respectivei instituţii. Ca şi în anii trecuţi,
noienii au răspuns cu drag solicitării,
cu gândul la copilaşii pe care Fundaţia Ucos îi îngrijeşte cu atâta dragoste.
Credincioşii
au adus cartofi, ceapă, ardei, zarzavat, bulion, nuci şi alimente neperisabile:
ulei, făină, zahăr, orez, griş, mălai, toate în valoare de aproximativ 700 de
lei.
Fundaţia umanitară “Un copil, o
speranţă” Sibiu oferă sprijin copiilor cu handicap neuro-psiho-motor, celor cu
afecţiuni din spectrul autist şi familiilor acestora. Pentru susţinerea
activităţilor sale multiple fundaţia se vede nevoită însă să apeleze şi la
bunăvoinţa altor instituţii, printre care şi parohia noastră.
Pr.paroh Ivănuşcă Liviu Florin
CRUCEA CE VEGHEAZĂ SATUL NOU ROMÂN ŞI ÎMPREJURIMILE SALE
(articol de Dan Frâncu, apărut în ziarul
TRIBUNA, ediţia electronică, 13 octombrie 2014)
De puţin timp,
satul Nou Român şi oamenii acestuia sunt vegheaţi de la înălţimea vârfului
Dealului Noului, de o mare şi frumoasă cruce. „Crucea din Vârful Dealului”, cum
mai este numită de noieni, a fost ridicată şi dăruită acestor locuri şi
oamenilor de aici de localnicul Cristian Nanaşi, în semn de mulţumire şi
deosebit respect pentru Dumnezeu.
Deşi nu doreşte
să ofere public prea multe detalii despre acest frumos element simbol oferit
alor săi, Cristian ne-a mărturisit că a ridicat frumoasa cruce deoarece aşa a
simţit, într-un anumit moment al vieţii, că trebuie să facă.
Pentru a duce la
îndeplinire această dorinţă, acesta a fost sprijinit de conducerea Primăriei
comunei Arpaşu de Jos, de câţiva prieteni şi colaboratori buni din sat, precum
şi de preotul paroh ortodox Liviu Florin Ivănuşcă.
Crucea de la Nou
Român e făurită din lemn masiv de stejar, are o înălţime de peste 6 metri, este
amplasată pe un soclu de beton, iar pe aceasta este amplasată figura
Mântuitorului Iisus Hristos răstigni.
Deşi a fost
sfinţit doar de puţin timp (la 23 august, în deschiderea activităţilor din
cadrul Sărbătorii „Fiii Satului Nou Român- 2014”), frumosul element simbol a
devenit rapid un punct de reper pentru mulţi dintre cei ce vizitează satul
situat pe malul drept al râului Olt. Mai mult, datorită înconjurării acesteia
cu furtun luminos, crucea este vizibilă şi pe timpul nopţii de la o distanţă de
câţiva kilometri, atât noienii, cât şi localnicii din satele ce au perspectivă
către satul Nou Român sau persoanele aflate în trafic, pe DN1, putând admira
edificiul.
Despre semnificaţia Crucii de la Nou Român pentru oamenii şi locurile pe
care le veghează, preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă ne-a spus: ”Crucea este
simbolul biruinţei vieţii asupra morţii, pentru că pe ea a murit Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Suntem creştini şi trebuie să legăm
simbolistica aceasta creştină de orice semn al crucii care se aşează la locuri
deosebite, oriunde s-ar afla. Pe de altă parte, crucea reprezintă semnul de
întărire sufletească pentru cei care privesc sau se închină în faţa unui
asemenea semn, pentru cei care se roagă la locuri de acestea. Pentru satul Nou
Român, acest element este unul deosebit pentru că, dacă pe celelalte le remarcăm
îndeosebi în timpul zilei, pe acesta nu putem să nu îl remarcăm şi în timpul
nopţii.”
"Crucea din
Vârful Dealului” este cea de-a doua lucrare de acest fel ridicată şi oferită
satului şi consătenilor săi de Cristian Nanaşi şi familia acestuia, în urmă cu
aproape trei ani, o troiţă asemănătoare fiind sfinţită la ieşirea din Nou Român
înspre satul Poieniţa.
www.tribuna.ro
A ÎNCEPUT UN NOU AN ŞCOLAR
Luni - 15 septembrie 2014 a început un nou an şcolar şi pentru
micuţii din Nou Român. Preşcolari,
elevii şi liceeni, deopotrivă, cu toţi au aşteptat cu emoţie acest moment,
prilej de reîntâlnire a vechilor prieteni şi revedere a dascălilor lor. Le urăm
tuturor să fie sănătoşi, să fie un an şcolar cu cât mai mule realizări şi note
cât mai mari.
Începutul de an şcolar a fost marcat după cuviinţă şi la Grădiniţa
din Nou Român, prin oficierea de către preotul paroh a unei slujbe de
binecuvântare ( Te Deum) , prin binecuvântarea cu apă sfinţită a claselor de
curs şi a preşcolarilor.
De asemenea, cu zi înainte, în
sfânta biserică, după Sfânta Liturghie, preotul paroh a citit o rugăciune
specială pentru toţi copiii prezenţi, cerând de la Dumnezeu luminarea minţii
lor.
Rugăciunea
când merge copilul să înveţe carte
" Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău
ne‑ai cinstit pe noi oamenii şi ne‑ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare;
Cel care ai intrat în Biserică la înjumătăţirea Praznicului şi ai învăţat pe
oameni, încât se mirau popoarele şi ziceau: De unde ştie Acesta Scriptura,
nefiind învăţat? Şi David grăieşte: Veniţi, fiilor, ascultaţi‑mă pe mine şi vă
voi învăţa pe voi frica Domnului.
Cel ce ai învăţat pe Solomon
înţelepciunea, Dumnezeule al tuturor, Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide
sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi
preşcolari, elevi, liceeni şi
studenţi din Nou Român, ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi‑i
fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu‑i în toate zilele vieţii
lor, şi făcându‑i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale, cu
rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti
cercetătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru,
şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin."
Pr. paroh Ivănuşcă
Liviu Florin
SCHIMBAREA ACOPERIŞULUI BISERICII ORTODOXE DIN NOU ROMÂN
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, s-a reuşit ca în decursul lunii septembrie 2014, la acoperişul bisericii parohiale din Nou Român să aibă loc ample lucrări de refacere. Fondurile necesare au fost asigurate din contribuţiile financiare ale credincioşilor din sat, ale Primăriei Arpaşu de Jos şi ale Consiliului Judeţean Sibiu.
Profitând de vremea bună de afară, s-a înlocuit în
întregime ţigla veche cu ţiglă nouă Bramac, s-au schimbat toţi laţii, iar căpriorii doar acolo unde a fost nevoie. În acelaşi timp, s-au făcut reparaţii la hornuri, s-au montat aerisitori şi parazăpezi. Crucea de pe acoperiş a fost reparată şi revopsită.
Respectivele reparaţii vin să completeze toate celelalte lucrări executate la biserica noastră în anii din urmă şi care, sperăm să fie încununate cu o slujbă de binecuvântare oficiată de însuşi Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza. Până atunci mai e însă de lucru şi, dacă va exista susţinere, ne dorim refacerea acoperişului turnului, a exteriorului bisericii si reamenajarea sfântului altar. ( Toate însă cu răbdare şi când Dumnezeu va îngădui!)
Mulţumim tuturor pentru ajutor şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dea spor în continuare!
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)











.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)



















