Articol apărut în cotidianul creştin „ZIARUL LUMINA” referitor la acţiunea ce a avut loc in parohia noastră la data de 8 decembrie 2014
Departamentul social de la
Arhiepiscopia Sibiului, în colaborare cu elevii Colegiului Naţional „Samuel von
Bruckenthal“ din Sibiu, a organizat o acţiune de donare de cărţi, rechizite şi
produse de patiserie pentru elevii din Centrul Cultural-Educaţional pentru
Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“,
din localitatea Nou Român, judetul Sibiu. Activitatea a făcut parte din cadrul
Proiectului „Donează o carte, înfiinţează o bibliotecă“ şi a fost pregătită
timp de mai multe săptămâni de elevii colegiului sibian, coordonaţi de prof.
Octavian Pop.
Au fost strânse peste 1000 de cărţi
pentru elevi, rechizite, produse de patiserie şi un televizor. Un grup de
20 de liceeni împreună cu reprezentanţi ai Departamentului social au mers în
satul Nou Român, la centrul menţionat, unde au fost primiţi cu bucurie de cei
25 de copii şi de pr. paroh Liviu Florin Ivănuşcă. Cărţile donate au fost
aşezate în biblioteca centrului, iar copiii din Nou Român au susţinut un
concert de colinde.
Colaborare şi în alte proiecte
În cuvântul de mulţumire,
părintele Liviu Florin Ivănuşcă le-a mulţumit oaspeţilor pentru vizită şi mai
ales pentru darurile aduse, subliniind colaborarea cu Departamentul social şi
încurajând colaborarea, şi pe viitor, cu elevii Colegiului Naţional „Samuel von
Bruckenthal“ din Sibiu.
La finalul concertului de
colinde, prof. Octavian Pop a salutat iniţiativa Arhiepiscopiei Sibiului şi a
lansat propunerea de a continua colaborarea cu centrul din Nou Român.
Reprezentanţii Departamentul
social au transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul
Ardealului, şi le-au mulţumit partenerilor pentru buna colaborare în derularea
acestei acţiuni.
Centrul de la Nou Român a fost
amenajat şi inaugurat în 2012 de parohia de aici, în clădirea fostei şcoli
generale din localitate, cedată de Primăria comunei Arpaşu de Jos. În cadrul
centrului se oferă gratuit meditaţii, se predau cursuri de pictură şi se fac
repetiţiile corului de copii din sat. (Tudor Costea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu