A ÎNCEPUT UN NOU AN ŞCOLAR



Luni - 15 septembrie 2014  a început un nou an şcolar şi pentru micuţii  din Nou Român. Preşcolari, elevii şi liceeni, deopotrivă, cu toţi au aşteptat cu emoţie acest moment, prilej de reîntâlnire a vechilor prieteni şi revedere a dascălilor lor. Le urăm tuturor să fie sănătoşi, să fie un an şcolar cu cât mai mule realizări şi note cât mai mari.
 Începutul de an şcolar  a fost marcat după cuviinţă şi la Grădiniţa din Nou Român, prin oficierea de către preotul paroh a unei slujbe de binecuvântare ( Te Deum) , prin binecuvântarea cu apă sfinţită a claselor de curs şi  a preşcolarilor.
De asemenea, cu zi înainte, în sfânta biserică, după Sfânta Liturghie, preotul paroh a citit o rugăciune specială pentru toţi copiii prezenţi, cerând de la Dumnezeu luminarea minţii lor.

Rugăciunea când merge copilul să înveţe carte
" Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău ne‑ai cinstit pe noi oamenii şi ne‑ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare; Cel care ai intrat în Biserică la înjumătăţirea Praznicului şi ai învăţat pe oameni, încât se mirau popoarele şi ziceau: De unde ştie Acesta Scriptura, nefiind învăţat? Şi David grăieşte: Veniţi, fiilor, ascultaţi‑mă pe mine şi vă voi învăţa pe voi frica Domnului.
Cel ce ai învăţat pe Solomon înţelepciunea, Dumnezeule al tuturor, Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi  preşcolari, elevi,  liceeni şi studenţi din Nou Român, ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi‑i fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu‑i în toate zilele vieţii lor, şi făcându‑i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale, cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti cercetătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."


Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu