Iubiţi fii sufleteşti,
Sărbătoarea de astăzi, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, are, pentru poporul nostru, alese semnificaţii duhovniceşti, Sfântul Nicolae fiind unul din cei mai apropiaţi mijlocitori către Dumnezeu pentru noi. De aceea, aproape în fiecare biserică de pe cuprinsul ţării noastre, la loc de cinste, imediat după icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Maicii Domnului, vom regăsi icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Şi, nu de puţine ori, zugravii noştri populari au găsit de cuviinţă să îl reprezinte, în iconostasul sau pe pereţii bisericilor noastre, pe Sf. Nicolae în port popular românesc.
În acest an, sărbătoarea de astăzi este una deosebită şi pentru că suntem în anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Nu întâmplător le omagiem împreună, căci, atât Simbolul credinţei, cât şi Autocefalia exprimă integritatea Bisericii noastre naţionale, ca mădular al Bisericii Ortodoxe, care este Trupul lui Hristos. Simbolul sau mărturisirea de credinţă – pe care o rostim la oficierea Tainei Sf. Botez, la fiecare Sf. Liturghie şi în multe alte ocazii – exprimă caracterul integral sau deplin al credinţei noastre, cea dreaptă şi mântuitoare. La rândul său, autocefalia sau cârmuirea de sine stătătoare exprimă caracterul integral al vieţii noastre bisericeşti, faptul de a avea ca Biserică locală deplinătatea lucrărilor sacramentale şi canonice, încredinţate de Domnul Hristos Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor acestora, pentru a conduce poporul lui Dumnezeu pe calea mântuirii.
Desigur, aşa cum nu putem fi credincioşi decât într-o comuniune de viaţă cu Sfânta Treime, Căreia ne închinăm şi pe Care o preaslăvim, tot astfel, nu putem fi o Biserică autocefală decât în comuniune cu întreaga Biserică – una, sfântă, sobornicească şi apostolică, din trecut, ca şi de astăzi. Mai mult, deplinătatea credinţei şi a vieţii bisericeşti se presupun una pe cealaltă. Nu putem fi în Biserică fără a fi credincioşi, nici cu adevărat credincioşi în afara Bisericii. În acest sens, cu durere şi părintească grijă, trebuie să atragem atenţia credincioşilor noştri şi asupra grupărilor religioase care îşi spun „Biserici Ortodoxe”, dar care nu au rămas în comuniune, în frăţietate creştină şi sinodalitate canonică cu Biserica Dreptmăritoare. Şi ne referim aici, mai ales, la acel grup minor de credincioşi, preoţi şi laici, rupţi din Biserica Ortodoxă, care încearcă, tot mai mult în ultima vreme, să se reorganizeze, sub forma schismei stiliste (cunoaştem cu toţii că o astfel de mănăstire s-a ridicat în Arhiepiscopia noastră în preajma localităţii Şelimbăr, jud. Sibiu, având şi un episcop, iar în Braşov se construieşte o biserică stilistă, fără credincioşi). Pericolul cel mare vine tocmai din înşelarea credincioşilor noştri, prin săvârşirea unor slujbe identice, de preoţi şi ierarhi care nu au succesiune apostolică, şi astfel serviciile lor religioase nu sunt valide canonic şi nu sunt primite la Dumnezeu. De aceea, ei se consideră adevăraţii ortodocşi, batjocorând lucrările Bisericii noastre prin practica rebotezării ortodocşilor şi absolutizarea ideii de sfântul calendar (cel pe stil vechii). Dacă un ceas care măsoară timpul, la fel ca şi calendarul, el trebuie reparat sau schimbat. Calendarul este alcătuit şi îndreptat de astrologi, dar folosit şi de Biserică pentru sărbătorile ei. Biserica Ortodoxă Română se află în „intercomuniune” cu toate Bisericile Ortodoxe, inclusiv cu cele care respectă vechiul calendar iulian, şi slujim împreună, fără să ni se ceară rebotezarea noastră ca fiind eretici. Feriţi-vă de uneltirile acestor „superortodocşi!”că nu sunt decât lupi amăgitori, îmbrăcaţi în piei de oaie!
Pe lângă cazul acestor grupări necanonice (stiliste), există, din nefericire, şi mulţi semeni de-ai noştri, care se consideră membri ai Bisericii noastre Ortodoxe, dar îi ignoră credinţa şi îi dispreţuiesc rânduielile. Nu este suficient să ne botezăm copiii, să ne cununăm, să ne înmormântăm părinţii şi să mai trecem câteodată pe la biserică pentru a da o pomenire şi a aprinde o lumânare, iar în rest să trăim după cum ne convine mai bine, neţinând seama de învăţăturile credinţei, de poruncile lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
Să ne ferim de aceste căderi de la integritatea credinţei şi a vieţii în Biserică. Să părăsim păcatele, dar nu şi Biserica. Să rămânem în Biserică, dar nu şi în păcate. Să luăm aminte la pilda vieţii Sf. Nicolae, care ne învaţă pe toţi, păstori şi păstoriţi, un autentic mod de credinţă şi viaţă ortodoxe, trăite în deplinătatea lor. Iată cât de minunat ne învaţă să fim adevăraţi creştini-ortodocşi imnul de cinstire al Sf. Nicolae: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre.”
În acest tropar, îl numim pe Sfântul Nicolae „îndreptător credinţei…”: Viaţa Sfântului Nicolae a fost o mărturisire vie a adevărului de credinţă mântuitor. Biserica şi-a expus credinţa cea adevărată în secolul al patrulea, prin Simbolul de Credinţă, de la Niceea şi Constantinopol, respingând erezia arianismului, care nega divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Duhului Sfânt. Între cei care au luptat cu neînfricare pentru mărturisirea dreaptă şi mântuitoare a credinţei s-a aflat şi Sf. Nicolae. Să ne îndreptăm şi noi credinţa şi să rămânem statornici în ea, devenind, la rândul nostru, prin exemplul personal, îndreptători ai credinţei nestatornice sau rătăcite a celor din jur.
În al doilea rând, îl numim pe Sfântul Nicolae: „chip al blândeţelor…”: Asemenea acestui sfânt, se cuvine să „ţinem adevărul în iubire” (Efes 4,15), nu cu fanatism şi cu ură, nu cu dispreţ şi cu prigonire, ci rugându-ne cu dragoste pentru „unirea tuturor” cu Domnul şi Biserica Sa.
Îl numim, de asemenea, pe Sf. Nicolae „învăţător al înfrânării…” şi ne aducem aminte de unul dintre cele mai impresionante episoade din viaţa Sf. Nicolae, cum şi-a dăruit avuţia pentru a salva de la desfrânare fetele unui tată, atât de sărac, încât din disperare se hotărâse să le oblige la prostituţie, cea mai ruşinoasă faptă pentru o femeie de altădată. Cu multă durere, trebuie să recunoaştem că în zilele noastre prostituţia nu este numai foarte răspândită, ci se fac eforturi repetate de a fi legalizată.
Sf. Nicolae a intervenit în favoarea unor persoane condamnate pe nedrept la moarte sufletească. Să-i urmăm exemplul de iubire şi să intervenim şi noi, cu toate puterile, pentru salvarea familiilor, a copiilor şi a întregii societăţi de la moartea prin păcatele atât de grave amintite aici. Să ne solidarizăm şi să apărăm valorile moralei creştine, a curăţiei sufleteşti şi a sănătăţii trupeşti a cetăţenilor, să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să inspire cu gândul cel bun autorităţile noastre de stat, pentru a ocroti familia şi a sprijini naşterea de prunci.
Iubiţi credincioşi,
Pilda Sf. Ierarh Nicolae se cuvine să fie urmată şi de către noi, creştinii de astăzi. Să-i urmăm în credinţă, în nădejde, dar mai ales în dragoste. Iar dragostea să ne-o arătăm, mai întâi, prin responsabilitatea faţă de familiile şi copiii noştri, faţă de integritatea lor fizică şi psihică, morală şi spirituală, şi apoi prin faptele bune faţă de semenii noştri aflaţi în necazuri, lipsuri şi încercări.
A devenit o frumoasă tradiţie organizarea, cu prilejul acestui praznic, a colectei generale pentru constituirea Fondului Filantropic Eparhial, destinat operei filantropice, sociale şi misionare, mai ales în vremurile de recesiune pe care le trăim şi, în care, destui semeni ai noştri sunt lipsiţi de cele necesare traiului, solicitându-ne ajutor urgent.
În acest an, 2010, ca şi în cei anteriori, Sectorul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei noastre a acordat ajutoare substanţiale familiilor sărace şi nevoiaşe şi multor oameni bolnavi, care aveau nevoie de sprijin pentru procurarea de alimente şi medicamente şi pentru achitarea datoriilor la întreţinere.
Suntem încredinţaţi că, şi în acest an, Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae ne va călăuzi inimile spre aplecarea asupra nevoilor celor de lângă noi, asupra semenilor aflaţi în momente grele, fiecare dintre noi continuând, prin faptele milei creştine, pilda de viaţă şi dăruire a Sfântului prăznuit astăzi.
Fie ca Sf. Ierarh Nicolae să ne fie tuturor preaiubit rugător şi mijlocitor dinaintea Preasfintei Treimi, iar, prin mijlocirea lui, să ne învrednicim, să petrecem cu bucurie multă aceste sfinte zile ale postului Crăciunului, spre folosul nostru sufletesc şi trupesc, şi să ajungem şi la ziua cea sfântă şi luminoasă a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-i fie slava în vecii vecilor. Amin.
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
† LAURENŢIU
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
