PILDE DE SUFLET

Nuiaua pentru bătut părinţii

Vremea, în scurgerea ei, răneşte sau ucide sentimentele cele mai aprinse şi cele mai gingaşe. Slăbeşte admiraţia, luându-i alimentele ei de căpetenie: surpriza şi admiraţia; distruge iubirea, clatină credinţa şi speranţa. Cel puţin de ne-ar lăsa mila, ca să nu fim închişi în anii bătrâneţii ca într-un mormânt.
De fapt bătrâneţea vine brusc, ca zăpada într-o dimineaţă: când te trezeşti, bagi de seamă că totul e alb.
Sper că parcurgerea istorioarei mele va fi un prilej de meditaţie şi un îndemn spre înţelepciune, că va fi un îndemn către o viaţă mai înaltă, către ideal şi formare a unui caracter sănătos, atât a celor bătrâni, cât şi a celor tineri.

Un bătrân care agonisise în viaţă destul de multă avere, ce s-a gândit ? S-o împartă copiilor săi cât mai trăieşte, contând bineînţeles pe dragostea lor de fii, că vor avea grijă de el până la moarte. I-au promis. După ce s-au văzut însă în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au luat pe bătrân, i-au dat cea mai întunecoasă, cea mai proastă cameră, oferindu-i, din când în când, câte o farfurie de mâncare.
Ce s-a gândit atunci bătrânul? Şi-a confecţionat o mică ladă, pe care a băgat-o sub pat. S-a dus la un vecin prieten, căruia i-a spus cu durere cum îl tratează copiii după ce le-a dat totul, şi l-a rugat: „Împrumută-mi toţi banii pe care îi ai şi mâine ţi-i aduc înapoi”. Acela i-a împrumutat banii.
Bătrânul a venit acasă şi a început să-şi numere banii cu mare zgomot, aşa încât fii, în aceiaşi casă, să audă. Au privit prin gaura cheii şi au văzut că bătrânul are foarte mulţi bani. L-au văzut şi cum i-a pus în lada de sub pat.
Din ziua aceea, sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune. Şi-au adus aminte că bătrânul era tatăl lor şi au început să se poarte cu el cu cea mai mare grijă. Acum ,în afară de ceea ce primiseră deja, mai sperau să primească şi banii, şi pentru aceasta trebuiau să intre în graţiile bătrânului. De fapt, bătrânul a doua zi a dus banii prietenului său.
Într-o zi bătrânul tată a murit, după ce s-a bucurat de atenţia fiilor lui în ultimii ani ai vieţii.
Fiii s-au hotărât să amâne deschiderea lăzii cu comoara până după înmormântare, când vor rămâne singuri. L-au îngropat cu bucurie, după care, venind acasă, au căutat cheile şi au deschis lada. În ladă n-au găsit însă decât o nuieluşă de care era legată o hârtie pe care scria: „cu nuiaua aceasta să fie bătut fiecare părinte care îşi va da averea fiilor înainte de vreme.”

Din nefericire ne rămâne un interval de timp prea mic între timpul în care suntem prea tineri şi acela în care suntem prea bătrâni.
Preoteasa Maria Codrea