“ DESCOPERIM TRECUTUL PE BICICLETĂ ”











În urmă cu mai bine de 170 de ani, la anul 1846, credincioşii din satul Nou Român, judeţul Sibiu, ridicau o  frumoasă biserică din zid, purtând hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Până la acea vreme, ca loc de închinăciune, noienilor le-au slujit două mici bisericuţe de lemn, aşezate  la  mică distanţa  de actualul locaş de cult. Daca dintr-una din acestea,  n-a mai ramas decât urma locului unde a fost amplasată, cea de a doua  a fost salvatăcu voia şi  prin lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că  noienii aveau nevoie de bani pentru a duce la bun sfârşit biserica de zid, ei s-au invoit să cedeze această bisericuţă către locuitorii satului Ilimbav, judeţul Sibiu. Biserica a fost desfăcută pe bucăţi,a fost  transportată peste dealuri şi  montată apoi la loc de cinste în mijlocul satului Ilimbav, unde se află şi astăzi. Un studiu amănunţit,  ce prezintă pe larg frumuseţea acestui sfânt locaş  de lemn, a fost realizat în anii din urmă de către domnul profesor universitar Ioan Abrudan de la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu. ( Lect. dr. Ioan ABRUDAN,  Biserica de lemn „Buna Vestire”, din Ilimbav”, în revista Studii Teologice, Sibiu,  nr.3 / 2009, pp. 21 -55).
Puţini dintre noienii de astăzi ştiu că vechea bisericuţa de lemn din Nou Român se află la Ilimbav; şi mai puţini sunt cei care au văzut-o vreodată. Pentru a repara oarecum această nedretate  Parohi Ortodoxă  Nou Român a organizat pentru cei mai tineri dintre credincioşii săi o excursie la bisericuţa de lemn din Ilimbav.  Şi pentru că printe  activităţile  promovate de către Centrul Cultural Educaţional “Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” se numără şi miscarea în aer liber,  s-a preferat deplasarea pe biciclete. 
Excursia a avut loc în data de 25 martie 2017, participând un mare număr de copii din sat, coordonaţi de preotul paroh şi doamna preoteasă Ivănuşcă Loredana. Plecarea s-a făcut din faţa sfântului locaş de cult, Circuitul, pe traseul  Nou Român –  Săsău ş – Chirpăr - Ilimbav – şi retur însumând  nu mai puţin de 40 de Km.
Gazdă primitoare ne-a fost la Ilimbav harnicul preot Viorel Pîntea.  Acesta  ne-a prezentat  frumoasa biserică de zid ( resfinţita de curând : - 2016), iar   apoi  ne-am deplasat la bisericuţa  de lemn,  aflată în apropiere.   O bucurie în plus pentru noi a reprezentat-o faptul că am poposit în vechea bisericuţă  chiar în ziua sa de hram –  Sărbătoarea Bunei Vestiri.  Copiii au ascultat cu atenţie numeroasele informaţiile oferite,  arătându-se încântaţi de arhitectura l sfântului locaş,   dar mai ales de minunata pictură interioară,  ce s-a păstrat neaştetat de bine ţinând cont de vechimea ei.
După ce au văzut atâtea lucruri frumoase,  bucuroşi că au poposit pentru puţina vreme în biserica în care s-au rugat străbunicii lor, copiii au pornit spre Nou Român, drumul părându-li-se la întoarcere mai scurt şi mai uşor .

Pr. paroh Ivanuşcă Liviu Florin Ivănuşcă

FILMARE FIII SATULUI - 2014


In urma cu cateva zile a fost postata pe Youtube filmarea de la Fiii satului 2014. O asteptam de mult. Multumim emisiunii GUST DE ROMANIA - FAVORIT TV. Va doresc vizionare placuta tuturor!



VIDEOCLIP MUZEUL NOU ROMAN

video

Tradiții și obiceiuri de Crăciun la Nou Român 28 decembrie 2016

Sosirea zilelor sfinte ale Sarbătorii  Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos au adus mare bucurie satenilor din Nou Român. Micuţa comunitate,  ai cărei locuitori sunt în cea mai mare parte persoane vărstnice, s-a animat  în chip minunat. Elevii şi studenţii veniţi  în vacanţă, fii ai satului mutaţi de multă vreme la oraş, localnici plecaţi la munca sau stabiliţi în străinătate, cu toţii au revenit în sat pentru a fi alături de părinţii şi bunicii ce i-au crescut. Această reîntoarcere la “origini” le-a oferit tuturor  posibilitatea de a participa la obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă, despre care mărturisim  că nicăieri nu s-au păstrat mai bine ca “la ţară”.

 În revigorarea şi perpetuarea acestor obiceiuri s-a implicat activ şi parohia ortodoxă din sat, preotul paroh îndemnându-i şi sprijinindu-i pe cei tineri să respecte obiceiurile din bătrâni. De altfel, nici nu se poate altcumva, căci colinda începe şi se termină în biserică, prima casă colindată este cea a preotului, comunitatea se adună şi se bucură de Naşterea Domnului în locaşul sfintei biserici. Pe de altă parte, şi copiii şi tinerii din sat s-au arătat destoinici, deşi putini la număr, ei  s-au organizat admirabil, la casele credincioşilor poposind Ceata Irozilor, copiii mici cu Steaua, Ceata de fete  cu colinda, precum şi Ceata de feciori cu atât de frumoasele colinde tradiţionale specifice satului nostru.

Slujba de Crăciun a fost săvârşită, potrivit traditiei, noaptea la ora 4, participând un număr mare de credincioşi din sat. În prima zi, la amiază, începând cu ora 13.00 a fost oficiată slujba Vecerniei Mare, locaşul sfintei biserici dovedindu-se neincăpător, căci imediat după slujbă  a avut loc Serbarea de Crăciun. Au fost cântate colinde, au fost rostite poezii, a sosit Moş Crăciun. Cu sprijinul unor  donatori inimoşi, parohia a reuşit ca şi în acest an să  ofere 60 de pungi cu dulciuri şi cadouri, aduc­ând multă bucurie celor mici.

Credincioşii din sat au participat în număr mare şi la celelalte slujbe bisericeşti oficiate în cele trei zile de Crăciun.  Totodată, în fiecare seară ale celor trei zile ale sărbătorii, la Căminul cultural din sat, băieţii şi fetele din sat „au lăsat jocul”, momentul fiind unul mult asteptat de toţi noienii, fericiti de a-şi reîntâlni rudeniile şi a petrece  unii cu alţii.

Totodată, merită menţionat şi faptul că Parohia Nou Român şi-a îndreptat atenţia şi asupra persoanelor mai nevoiaşe din sat. Cu sprijinul credincioşilor inimoşi a fost organizată o colectă în alimente, dulciuri şi haine, acestea fiind oferite în ziua de Ajun unui număr de aproximativ 25 de persoane cu posibilităţi financiare reduse.
pr. Liviu Florin Ivănuşcă











ORGANIZATIA TINERILOR DIN SIBIU LA NOU ROMAN

TEXTUL SI IMAGINILE SUNT PRELUATE DE PE PAGINA OTS

După cum ni-i obiceiul în postul Nașterii Domnului, și duminica trecută am pornit la colindat. De această dată, am fost primiți cu bucurie la biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Nou Român, unde am dat răspunsurile la Sfânta Liturghie înainte de a colinda.
 Cu noi îmbrăcați în costume populare deja ne-am obișnuit, dar faptul că și mulți dintre localnici au venit astfel gătiți ne-afăcut să simțim și mai profund frumusețea moștenirii pe care o purtăm. Am mers mai apoi să vestim Nașterea Domnului în cânt și la Centrul Cultural Memorial ,,Dr. Gheorghe Telea-Bologa”, unitate a Muzeului ASTRA, care a și pus la cale toate activitățile de duminică.
 Acolo a cântat fiecare grup în parte, ne-au înduioșat glasuri tinere de școlari și voci ale unor oameni mai în vârstă ai locului, pentru ca mai apoi să cântăm cu toții împreună. 
Teatrul Mic din Sibiu a venit să adauge un plus de zâmbete pe chipurile noastre prin scenetele lor interactive legate de obiceiurile de iarnă. 
 Pozele sunt probabil mai grăitoare:© Vlad Popa








Datini şi obiceiuri de iarnă, la Nou Român

articol de Dan Francu, ziarul Tribuna 

Duminica trecută, satul Nou Român şi-a pus, încă o dată, hainele de sărbătoare şi a primit cum se cuvine oaspeţii şi colindătorii participanţi la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, cea mai importantă manifestare culturală gazduită anual de această frumoasă aşezare.
Activităţile incluse în cadrul manifestării au început dis de dimineaţă, mulţi dintre oaspeţi participând, alături de localnici, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohială cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de către preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul Organizaţiei Tinerilor din Sibiu.
Cea de-a doua parte a programului festivalului s-a desfăşurat la Centrul Cultural Memorial ,,Dr. Gheorghe Telea-Bologa”, gazda tradiţională a manifestării. Aici au fost susţinute recitaluri de colinde, spectatorii fiind bucuraţi de frumosul program realizat de corul Organizaţiei Tinerilor din Sibiu, grupul de elevi de la Şcoala Gimnazială “Regina Maria” Sibiu, Corul de Femei din Arpaşu de Sus, Corul de Fete din Nou Român, Ceata de Irozi din Nou Român şi interpreta populară Daniela Carmen Popa. Programul  a fost completat cu scenete interactive interpretate de actorii Teatrului Mic din Sibiu.
La finalul sărbătorii, copiii din Nou Român au primit cadouri din partea organizatorilor, dar şi din partea elevilor veniţi de la Sibiu, care, sub îndrumarea învăţătoarei Florina Stângu, au găsit de cuviinţă să săvârşească o faptă bună în pragul sărbătorilor de iarnă.
Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă desfăşurat la Nou Român a fost organizat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, parteneri locali fiind Parohia Ortodoxă Nou Român şi Primăria comunei Arpaşu de Jos.
Informaţiile ne-au fost oferite de preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă.






Maslu de obște la Nou Român

Duminică, 30 octombrie 2016, în Parohia Nou Român, Protopopiatul Avrig, judeţul Sibiu, a fost săvârşită rânduiala Sfântului Maslu de obşte.  Slujba a fost oficiată de un  sobor de 10 preoţi, invitat special fiind  anul acesta părintele Gheorghe Streza, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, fost paroh în urmă cu mai bine de trei decenii al satului Nou Romăn.  La slujbă au particiat un număr mare de credincioşi din sat, cu toţii  bucuroşi de întâlnirea cu fostul părinte sufletesc.
Toţi cei prezenţi, preoţi şi credincioşi deopotrivă, s-au rugat pentru sănătatea lor trupească şi sufletească, dând totodată slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra  comunităţii ortodoxe de la Nou Român La sfârşitul slujbei au fost adăugate şi rugăciuni speciale: pentru fiii satului plecaţi la muncă în străinătate, pentru  animalele şi ţarinile celor din sat şi totodată, a fost rostită şi o scurtă rugăciune de comemorare a victimelor Incediului de la Colectiv, eveniment  de la care s-a împlinit exact un an de zile.
Cuvântul de invăţătură a fost rostit de părintele Gheorghe Streza, acesta susţinând credincioşilor prezenţi o frumoasă catheză referitoare la învăţătura ortodoxă despre eshatologie şi viaţa viitoare.
Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită oaspeţilor la sediul Centrului Cultural-educaţional pentru copii şi tineret de la Nou Român.
Autor: pr. Liviu Florin Ivanuşcă










Biserică resfinţită, la Nou Român



DAN FRANCU, articol  ziarul Tribuna, 1 setembrie 2016

În ultimele luni, la Biserica Ortodoxă cu hramului "Sfân­tul Mare Mucenic Gheorghe” din Nou Român s-au desfă­şurat ample lucrări de re­abilitare şi modernizare. Nu trebuia să fii de-al locului sau să fii la curent cu ceea ce se întâmplă pentru că şi o simplă trecere pe lângă curtea lăcaşului de cult era de ajuns pentru a realiza că aici au fost în derulare lucrări serioase, ample.

S-a început cu refacerea acoperişului, s-a  turnat o cen­tură de protecţie în jurul clădirii (pentru stoparea infiltraţiilor din sol), şi s-a continuat cu montarea unei noi pardoseli, au fost refă­cute tencuielile exterioare şi s-a zugrăvit, s-a pavat curtea, s-a refăcut turnul bisericii,             s-a restaurat catapeteasma, s-au schimbat stranele şi mobilierul, s-a refăcut Sfânta Masă, toate aceste lucrări fiind posibile doar datorită eforturilor şi implicării deo­se­bite, ambiţiei şi seriozităţii de care a dat dovadă preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă, sprijinit hotărâtor de local­nici, fii ai satului, autorităţile locale şi judeţene şi alţi binefăcători.
Cum era şi normal, după perioada de ample lucrări, “noul” lăcaş de cult trebuia resfinţit, această rânduială fiind oficiată duminica tre­cută, în ajunul marelui praz­nic al Tăierii Capului Sfân­tului Ioan Botezătorul.
Oamenii din Nou Român s-au pregătit cum se cuvine pentru importantul moment, mai ales că acesta a prilejuit şi prezenţa în mijlocul lor a ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolit al Ar­dealului.
Importantul oaspete a fost primit la Nou Român în mod tradiţional, cu călăraşi şi tră­sură, şi a acceptat cu drag să parcurgă în atelaj drumul de la intrarea în localitate până la biserică.
La lăcaşul de cult, Mitropo­litul Ardealului a fost primit de un sobor de preoţi şi de o mulţime de localnici şi oas­peţi, sosiţi special pentru acest eveniment, mulţi dintre cei prezenţi fiind îmbrăcaţi în frumoase costume tradiţio­nale.
Înaltul ierarh, alături de diaconi şi soborul de preoţi, a oficiat momentul de resfin­ţire (târnosire) a lăcaşului de cult, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi a efectuat rân­duielile de refacere a Sfin­tei Mese din altar. Lu­crările au fost binecu­vântate prin stropire cu apă sfinţită.
A urmat Liturghia Arhie­reas­că, oficiată pe o scenă special amenajată în faţa bisericii, pentru a permite mulţimii mari de credincioşi prezenţi să asiste. Printre cei ce au făcut parte din soborul ce a fost alături de ÎPS Laurenţiu Streza la oficierea Sfintei Liturghii s-a numărat decanul Facultăţii de Teo­logie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, protopopul de Avrig, pr. Vasile Gafton şi mai mulţi preoţi ce slujesc la parohiile din apropiere.
Liturghia Arhierească s-a încheiat cu momentul decernării titlului de iconom preotului paroh Liviu Florin Ivănuşcă şi cu înmânarea unor acte de cinstire pentru diverşi colaboratori şi spri­jinitori ai activităţii Parohiei Nou Român.
În semn de mulţumire pen­tru vizita ierarhului la Nou Român, preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă a oferit aces­tuia o icoană cu scena Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
După slujbă, toţi cre­din­cioşii prezenţi au avut ocazia de a se închina la moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şa­guna, aduse special pentru acest moment de la Cate­drala Mitropolitană din Sibiu. De asemenea, doritorii au putut intra în Altarul bisericii, pentru a-l vizita şi a se închina.

Biserica din Noul Român a fost resfinţită - 28 august 2016


În ajunul praznicului Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, comunitatea din Noul Român, judeţul Sibiu, a trăit clipe de mare bucurie duhovnicească la resfinţirea bisericii parohiale. Slujba de resfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a binecuvântat şi inaugurat astfel lucrările de renovare şi de înfrumuseţare realizate în ultimii ani la locaşul de cult închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Prin eforturile comunităţii păstorite de preotul paroh Liviu-Florin Ivănuşcă, la care s-au adăugat sprijinul fiilor satului şi al autorităţilor locale şi judeţene, biserica din Noul Român a fost reparată la exterior, prin schimbarea acoperişului, a tencuielilor şi prin refacerea turnului, iar la interior s-a restaurat catapeteasma, s-a refăcut Sfânta Masă, s-au schimbat pardoseala, strănile şi mobilierul.
IPS Mitropolit Laurenţiu a fost întâmpinat la Noul Român de feciorii călare şi de foarte mulţi credincioşi înveşmântaţi în straie populare. Împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi ierarhul a târnosit locaşul de cult cu Sfântul şi Marele Mir, a refăcut Sfânta Masă aşezând moaşte în piciorul acesteia şi a binecuvântat cu apă sfinţită toate lucrările efectuate.
Credinţa vindecătoare
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă în apropiere de locaşul de cult. În soborul slujitor au făcut parte decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, protopopul de Avrig, Vasile Gafton şi mai mulţi slujitori ai sfintelor altare din parohiile apropiate.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie din Duminica a 10-a după Rusalii, a vindecării lunaticului.
“<>. Deci să încercăm să punem continuu untdelemn în candela credinţei noastre, să avem grijă să nu se stingă, aşa cum astăzi aţi purtat lumânări aprinse în mâini înainte de a intra în Sfântul Altar resfinţit, oferit spe bucuria noastră a tuturor, ca o împlinire”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Liviu-Florin Ivănuşcă a fost hirotesit iconom, iar Consiliul şi Adunarea parohiale, Primăria comunei Arpaşu de Jos şi alţi binefăcători au primit acte de cinstire din partea ierarhului. Părintele paroh a amintit în cuvântul său lucrările efectuate în cei zece ani de păstorire la Noul Român şi a mulţumit tuturor pentru eforturile depuse. Ca semn de apreciere a comunităţii pentru vizita în satul sibian, părintele Ivănuşcă i-a oferit ierarhului o icoană cu scena Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Credincioşii s-au închinat în Sfântul Altar şi au cinstit moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Autor: Ştefan Mărculeţ - mitropolia-ardealului.ro