NOU ROMÂN ALĂTURI DE SINISTRAŢI

În perioada 8 – 13 iulie 2010, în colaborare cu Primăria Arpaşu de Jos, în Parohia Ortodoxă Nou Român s-a organizat o colectă în sprijinul sinistraţilor din Moldova afectaţi de inundaţiile şi precipitaţiile abundente din ultima vreme.
La apelul de întrajutorare adresat de preotul paroh au răspuns, cu promptitudine, mulţi dintre locuitorii satului nostru, oamenii nerămânând indiferenţi la suferinţa prin care au trecut semenii lor.

„Focul îl poţi opri cu apă, dar apa cu ce o poţi opri ?!...”
Într-adevăr, nu stă în puterea noastră a opri apa, dar am putut alina suferinţe prin dorinţa de a ajuta, ce ne-a mânat să oferim din puţinul nostru celor cei aflaţi în nevoie.
Oricine ar fi rămas impresionat văzând cum credincioşii parohiei noastre s-au mobilizat şi au făcut ca în ultima zi a colectei Biroul Parohial să fie neîncăpător, căci printre saci de haine, încălţăminte, cereale, alimente, cu greu îţi mai făceai loc.
Darurile oferite de noieni ( 64 saci cu haine şi încălţăminte, 6 saci cu cereale, alimente în valoare de aprox. 400 lei) au fost încărcate în seara zilei de 13 iulie, având ca destinaţie 3 localităţi ce au cunoscut furia apelor, fiind însoţite şi de speranţa şi dorinţa noastră, ca, pe viitor, Bunul Dumnezeu să ferească de necazuri şi încercări pe toţi credincioşii Săi.

Preoteasa Ivănuşcă Loredana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu