date şi informaţii despre comunitatea ortodoxă din satul Nou Român, com. Arpaşu de Jos, jud Sibiu
Copiii din Nou Român în vizită la Sibiu
Maslu de Obşte şi inaugurarea “Centru Cultural – Educaţional pentru Copii şi Tineret” de la Nou Român
Aspecte de la ultimele lucrări efectuate la Centru Cultural - Educaţional
Colectare ambalaje PET la Nou Român
Rugăciuni la început de an şcolar
Întâlnire FORTE la Nou Român

Sâmbătă, 11 august 2012, a avut loc în Parohia Ortodoxă Nou Român un atelier de lucru desfăşurat în cadrul proiectului social numit FORTE.
Proiectul FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social este derulat de către Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română, în parteneriat cu alte instituţii şi are ca scop principal dezvoltarea capacităţii organizaţionale a structurilor active în domeniul parteneriatului social din cadrul Administraţiei Patriarhale şi a unui număr de nouă eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, printre care se numără şi Arhiepiscopia Sibiului, pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel naţional.
La întâlnirea de la Nou Român au participat, alături de preotul paroh Ivănuşcă Liviu Florin, un număr de 18 credincioase, membre ale Comitetului parohial şi totodată voluntare ale parohiei în desfăşurarea acţiunilor sociale, precum şi membri ai Centrului de Resurse al Arhiepiscopiei Sibiului (pr. Ciprian Creangă şi asistenţii sociali Nicu Blaga şi Tudor Costea).
Oaspeţii noştri au prezentat pe scurt proiectul FORTE, principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale, tipologia serviciilor sociale, beneficiarii acestora, precum şi date generale despre prestaţiile sociale acordate în ţara noastră. Totodată, s-a realizat şi o scurtă prezentare a activităţii Serviciului de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Sibiului, punându-se accent pe activitatea Biroului de Asistenţă Primară.
În continuare s-a trecut şi la lucruri mai practice, cu ajutorul tehnologiei moderne fiindu-le prezentată celor prezenţi o adevărată lecţie despre modul în care ar trebui realizată o strângere de fonduri, despre calităţile celor implicaţi într-o asemenea activitate sau despre relaţia cu donatorii. Totodată s–au dat răspuns tuturor nedumeririlor şi întrebărilor formulate de ascultători.
În încheiere, preotul paroh a mulţumit oaspeţilor pentru vizită şi efortul depus, precum şi doamnelor din Comitetul parohial pentru implicarea de care au dat dovadă ori de câte ori a fost nevoie în îndeplinirea unei sarcini legate de bunul mers al Bisericii. Totodată reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului au fost invitaţi să mai viziteze parohia şi satul Nou Român şi cu prilejul altor ocazii.
Preot paroh Ivănuşcă Liviu Florin
Lucrul în Echipă


Preotul paroh Ivănuşcă Liviu Florin a participat în perioada 23 – 26 iulie 2012 la un curs de management al echipei, curs ce s-a desfăşurat la Aşezământul social-filantropic "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" de la Lacu Sărat (judeţul Brăila). Au participat un număr de 15 cursanţi reprezentând mai multe asociaţii creştine membre ale Federaţiei Ortodoxe Filantropia.
Federaţia Filantropia este o organizaţie care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunind în acest moment 17 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social, în eparhiile Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Sibiului fiind reprezentată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu. Misiunea Federaţiei este să sprijine Biserica în lucrarea ei social-filantropică săvârşită pentru oameni şi comunităţile lor, în spiritul învăţăturii creştine.
Stagiu de pregătire de la Lacu Sărat s-a întins pe durata a 4 zile, fiecare zi având 4 sesiuni de predare, formatori fiind Giorgiana Mihalache (Iaşi) şi Monica Secoşan şi Cristian Neguţ (Bucureşti).
În cadrul cursului participanţii au învăţat să lucreze în echipă, să formeze echipe şi să conducă echipe. Au învăţat care sunt nevoile personale şi interpersonale ale celor ce lucrează în echipă. Au învăţat să gestioneze conflictele care apar în echipă şi modul în care pot lua - în diferite situaţii - decizii. Au învăţat cât de important este şi cum influenţează modul în care se fac lucrurile într-o echipă. Toate aceste lucruri nu numai că le-au învăţat, dar le-au şi experimentat în situaţii practice de lucru.
În cea din ultima zi, cursanţii au primit vizita şi binecuvântarea ierarhului locului, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Eparhiei Dunării de Jos (din care fac parte judeţele Brăila şi Galaţi). Acesta a vorbit celor prezenţi despre misiunea socială a Bisericii noastre Ortodoxe şi i-a încurajat în împlinirea datoriilor lor creştineşti.
Interesându-se apoi de locul de provenienţă a celor de faţă, am avut plăcuta surpriză de a constata că Înalt Preasfinţitul Casian cunoştea destul de bine satul Nou Român, fiind bun prieten al dl doctor Gheorhe Telea Bologa, pe care l-a întâlnit adesea la Sibiu¸şi căruia i–a adresat cu acest prilej salutările şi arhiereasca sa binecuvântare.
Preot paroh Ivănuşcă Liviu Florin
Premierea copiilor din Nou Român
Duminica, 22 iulie 2012, după oficierea Sfintei Liturghii, în Parohia Ortodoxă Nou Român, Protopopiatul Ortodox Avrig, a avut loc premierea copiilor care au participat de-a lungul anului şcolar 2011 -2012 la cursurile desfăşurate în această parohie în cadrul proiectelor catehetice naţionale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala”.
La orele de învăţătură din Nou Român participă elevii din sat, însă, nu de puţine ori, acestora li s-au adăugat frăţiori mai mici sau mai mari, sau chiar alţi elevi ce, la sfârşit de săptămână, au poposit în Nou Român la rude sau bunici.
Duminică, 22 iulie 2012, după ce copiii, îmbrăcaţi în frumosul strai naţional tradiţional, au susţinut în faţa părinţilor, bunicilor şi celorlalţi credincioşi, un frumos program de cântece şi poezii religioase, au fost premiaţi un număr de 16 de elevi din sat, copiii primind diplome şi dulciuri.
În încheiere, preotul paroh a mulţumit copiilor şi părinţilor pentru implicare, a prezentat tuturor celor prezenţi stadiul lucrărilor ce se execută la „Centru cultural şi educaţional pentru copii şi tineret”, ce va fi inaugurat în Nou Român în curând, şi totodată a anunţat că „premiul cel mare” pentru micuţii din sat va fi o excursie la cele mai importante obiective religioase şi turistice de la Sibiu, excursie ce va fi sponsorizată de parohie.
Preot paroh Ivănuşcă Liviu Florin
Asfalt nou la Nou Român
După o îndelungată aşteptare, răstimp în care nervii şi speranţele multora au fost puse la încercare, a îngăduit Bunul Dumnezeu să vedem turnat covorul asfaltic pe cea mai importantă dintre arterele de circulaţie din Nou Român, parte a drumului judeţean ce traversează micuţa noastră localitate şi leagă DN1 de oraşul Agnita.
Îmbucurător este faptul că cei din funcţiile de decizie n-au uitat să asfalteze şi calea de acces spre locaşul sfintei noastre biserici, lucru pentru care le mulţumim sincer. A ieşit un lucru frumos şi de calitate. Spor la treabă în continuare!
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin
Centrul Cultural –Educaţional pentru Copii şi Tineret
Cu bunăvoinţa şi implicarea consistentă a factorilor de conducere din Primăria Arpaşu de Jos, în luna mai a acestui an, au început lucrările de amenajare a unei săli de clasă de la Şcoala din sat, spaţiu în care urmează să fie organizat un „Centrul Cultural –Educaţional” pentru copiii şi tineretul din Nou Român.
