Plecarea s-a făcut din faţa
Centrului cultural educaţional pentru copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei
Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. Distanţa de 2, 5 km dintre cele două sate a fost parcursă
pe jos, drumeţia fiind o mişcare în aer liber care ne solicită şi ne fortifică
trupul.
Odată ajunşi în sat, copiii au
fost întâmpinaţi cu căldură de localnici, fiind vizitate mai apoi cele două
locaşuri de cult. Parohia Poieniţa este păstorită de preotul Vasile Davidoiu,
care prin strădania sa şi cu ajutorul puţinilor credincioşi rămaşi în sat (
aprox 15 – 20 persoane) a pornit în anii din urmă ample lucrări de renovare
a celor două biserici din sat.
A fost vizitat mai întâi şantierul
bisericii din jos, ale cărui lucrări sunt avansate, aflându-se acum la stadiu
de executare a picturii. Copiilor li s-a prezentat istoria respectivului locaş de cult, cu toţii arătându-se impresionaţi de
frumuseţea icoanelor realizate pe pereţi, cei din sat exprimându-şi speranţa ca
anul viitor sfântul locaş de cult să fie resfinţit de unul din ierarhii de la
Sibiu.
A fost vizitată şi cea de-a doua
biserică, la care se slujeşte în mod curent, unul dintre locuitorii satului
prezentându-ne pe scurt istoria localităţii. Am rostit apoi o scurtă rugăciune
în comun, iar după o scurtă perioadă de odihnire am plecat pe drumul spre casă.
Am ajuns cu bine cu toţii acasă,
ceva mai obosiţi, dar cu un bagaj nou de cunoştinţe şi fericiţi că am văzut
lucruri noi şi ne-am făcut prieteni noi.
Pr. Ivănuşcă Liviu Florin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu