Cu ajutorul donaţiilor primite din parte unora dintre credincioşii noştri (Dumnezeu să răsplătească fiecăruia ! ), a fost cumpărată pentru trebuinţa sfântului nostru locaş o prea frumoasă Icoană praznicar.
Icoana Praznicar este icoana aşezată pe tetrapod in faţa Sfântului Altar, icoană pe care o sărută credincioşii când vin la sfânta Biserică şi când se miruiesc. În funcţie de sărbătoare, imaginea se schimbă, lăsând loc icoanei praznicului sau sfântului pomenit ( în duminicile obişnuite - Icoana Învierii Domnului). Setul actual cuprinde nu mai puţin de 47 de icoane.
De asemenea, din partea părintelui Gheorghe Streza, fost paroh la Nou Român, am primit un exemplar al Sfintei Evanghelii, urmând ca in măsura in care este posibil acest lucru, să restaurăm vechea copertă metalică şi să le legăm împreună. ( Mulţumim mult părinte şi ne bucurăm că ţineţi aproape de noi !)
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu