SCRISOARE DIN
RĂZBOI
Scrisoare trimisă de sergentul Balu I. Petru (Nou Român), prizonier în
Siberia Rusească (1916 – 1918)
Iubiţi
părinţi, scrisoarea mea să vă găsească bine.
Ştiu că
sunteţi necăjiţi acasă fără mine,
Că vine
lucrul câmpului şi eu lipsesc de acasă,
Mâncare-ţi
poate lăcrimând şi Paştele frumoase.
Vai, cum
aş vrea să fiu, acum, să merg la plug la sapă
Şi
fluierând doina de dor, să duc boii la
apă,
Precum
prin pomii înfloriţi un cârd de păsărele saltă
Cântând
cu dulce glas tropare de-nviere,
Şi
pârâiaşul molcomit curgând printre răchite
Şi
vântul dulce vâjâind prin crângele- nflorite.
Deşi
sunt departe tot revăd tot ce a fost odată.
În
pragul şurii necăjit te văd pe tine tată.
Pe mama
parc-o văd plângând sucind pe fus fuiorul,
Că grea
poruncă i-a venit de i-a răpit feciorul.
Dar ce
stau să mă amăgesc cu aşa poate gânduri,
Tu,
Doamne, fi cu noi la fel ca-n alte rânduri.
Că dacă
noi n-am alerga spre a patriei scăpare,
Bătrânii
şi femeile ştiu că nu sunt în stare.
Precum
ştiţi e crâncenul război şi moartea–ţi râde-n faţă
Şi
mulţi, măicuţo, dintre noi, şi-au dat a lor viaţă,
Căci cei
de la noi din sat, care-n august plecară,
Foarte
puţini au mai ajuns frumoasa primăvară.
Că unii
–s putrezi în pământ în Siberia rusească
Iar
alţii prin Polonia în pace odihnească.
Iar noi
care am mai rămas, de moarte nu ne pasă
Şi
iarna-ntreagă am petrecut în şanţ în loc de casă.
Să fi
văzut, măicuţo, cum pocneau puştile zi şi noapte
Şi
vâjâia grozavul tun şi împrăştia moarte.
Să fi
văzut cum au fugit ruşii cu arma în spate
Şi noi
din urmă am tot dat mai mult de o săptămână.
Sunt
oameni şi ei ca şi noi, şi mulţi ştiu româneşte
Război n-au
dorit nici ei, cum nimeni nu doreşte.
Dar
Nicolae, ţarul lor, e rău precum se spune,
Că el
tot în război a fost de când trăieşte-n lume.
Mai sunt
pe aici şi nemţi din ţara cea nemţească
Care
luptă alături de noi, cu armata rusească,
Că ei
sunt oameni frumoşi şi roşii la faţă,
Mai bine
sunt trăiţi ca noi şi sunt plini de viaţă.
De unul
aţi auzit? De Hindămburg viteazul ?
Care
prinde ruşi cu sutele, cum prinzi peşti cu plasa
E neamţ
din ţara nemţilor, dar e om cu minte mare
Să
vedeţi la pieptul lui câte medalii are.
E bătrân
de 70 de ani, dar e sprinten şi –n curaje
De teama
lui în Rusia plâng şi copii în faşă.
Se spune
că n-o să treacă mult, şi-o să apuce în mână,
Oraşul
mare şi-ntărit, Varşovia polonă.
Se spune
că stăruie şi papa de la Roma
Să pună
un sfârşit războiului de acuma.
V-aş
scrie mai multe dragi părinţi, dar dorul mă apasă
Aş vrea
să am, aripi să zbor, să vin la voi acasă
Cu gura
să vă povestesc de câte am avut parte,
Dar poate aţi mai auzit de prin gazete toate.
Acum la
urmă vă mai rog, să-i spuneţi popii
nostru
Că l-am
rugat noi toţi din sat, când se sfârşeşte postul,
Să ţie o
slujbă pentru noi, în dalba sărbătoare
C-o zi
de plug, când om veni, i-om face fiecare.
(Text preluat cu bunăvoinţa doamnei Miclea Eleonora)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu