În cadrul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea FIII
SATULUI NOU ROMAN, un moment de seamă l-a constituit sfinţirea unei impozante
troiţe de lemn, în înălţime de 5 metri ( fără a socoti soclu de beton), aşezată
la loc înalt, deasupra satului, pe dealul ce străjuieşte localitatea Nou Roman.
A fost o
întreprindere serioasă, ce a necesitat un efort susţinut şi cheltuială pe măsura.
Pentru aceasta, le mulţumim celor care au avut iniţiativa şi au plătit pentru
realizarea ei: Fam. Nanaşi Cristi şi Doris. Ştim de asemenea că şi alţii le-au
stat aproape şi le-au oferit sprijinul lor. Dumnezeu să le răsplătească
tuturor!
Pe lângă înălţimea sa impresionantă, ctitorii acestei troiţe
s-au îngrijit ca crucea aşezată în vârful dealului să fie luminată noaptea, putând
fi observată de la mare distanţă, din satele din jur sau de pe Drumul Naţional.
Sfinţirea a avut loc sâmbătă, 23
august 2014, plecarea făcându-se din faţa sfintei biserici, deplasarea fiind
realizată cu maşini de teren şi tractoare cu remorci cu bănci, puse la dispoziţie
de ctitori.
Sus pe vârful dealului, în prezenţa
unui mare număr de credincioşi, a avut loc Slujba de sfinţire a Aghiazmei mici şi
cea de sfinţire a Troiţei noi.
Alături de preotul paroh a slujit şi părintele
Bunea Gheorghe, fiu al satului Nou Român, prezent la Sărbătoarea fiilor
satului.
“Crucii Tale ne închinăm
Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi slăvim!”
Pr. Ivănuşcă Liviu Florin