Duminică, 4 decembrie 2011, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, alături de grupuri păstrătoare de tradiţii din judeţele Neamţ şi Ialomiţa vor colinda comunitatea de la Noul Român, prilej de a redescoperi frumuseţile Centrului Cultural-Memorial Doctor Gheorghe Telea Bologa din localitate.
Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ediţia a V-a. Datini şi obiceiuri de iarnă, Sibiu, 3 – 4 decembrie 2011
Colindă, colindă din străbuni.. Şi în acest an, Complexul Naţional Muzeal ASTRA prin Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ediţia a V-a. Datini şi obiceiuri de iarnă întâmpină sărbătorile de iarnă cum se cuvine. În 3 şi 4 decembrie 2011, colindători de toate vârstele din întreaga ţară vor vesti Naşterea Domnului şi vor garanta începerea Noului An sub auspicii bune.
Sub genericul „datini şi obiceiuri de iarnă” muzeul organizează un amplu festival de colinde, reiterări de obiceiuri specifice acestei perioade din diferite zone ale ţării: Alba, Bacău, Botoşani, Cluj, Mureş, Neamţ, Ialomiţa, Sălaj, Sibiu.
Între orele 1600- 2100, sâmbătă şi duminică vor fi puse în scenă în Piaţa Mare, în cadrul Târgului de Crăciun, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnăsusţinute de grupuri folclorice provenind din întreaga ţară. Astfel, pe scena din Piaţa Mare vor performa:
Sâmbătă, 3 decembrie Ansamblul Ioan Valahul din Cut, jud. Alba - Ansamblul din Cherghid, jud. Mureş - Urşii din Dărmăneşti, jud. Bacău - Grupul de colindători din localitatea Giurgeni, jud. Ialomiţa - Grupul de colindători din localitatea Vlădeni, jud. Ialomiţa - Urşii din Girov, jud. Neamţ
Duminică, 4 decembrie Formaţia tradiţională de colindători din Măguri - Răcătău, jud. Cluj -Capra din Corduleni, jud. Botoşani - Căiuţii din Avrămeni, jud. Botoşani - Grupul de femei din Iernea, jud. Sibiu - Grupul de bărbaţi din Saroşu,jud. Sibiu - Grupul Poiana şi rapsodul popularIleana Graţiana Pop, Ciumărna, jud. Sălaj
Tot duminică, 4 decembrie, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, alături de grupuri păstrătoare de tradiţii din judeţele Neamţ şi Ialomiţa vor colinda comunitatea de la Noul Român, prilej de a redescoperi frumuseţile Centrului Cultural-Memorial Doctor Gheorghe Telea Bologa.
Vă invităm să vă cuminecaţi cu atmosfera caldă a acestor evenimente, locuri şi oameni, primenindu-vă, astfel, pentru Sfintele Sărbători şi Noul An.
Muzeograf, Simona Ghiorghies
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu