Lucrări de reparaţii la Biserica Ortodoxă din Nou Român



Începând de luni, 26 septembrie 2011, în locaşul sfintei biserici din Nou Român au loc ample lucrări de reparaţii. Acestea sunt executate de echipa de meseriaşi condusă de domnul Achim Victor, sub atenta supraveghere a preotului paroh Ivănuşcă Liviu Florin şi a domnului epitrop Miclea Gheorghe.

Fondurile necesare provin atât de la Primăria Arpaşu de Jos, cât şi din donaţiile oferite de bunii credincioşi din sat.


Urmând îndemnul creştinesc „ Tot lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!”ziua de luni a început cu oficierea unei slujbe religioase prin care am cerut ajutorul Bunului Dumnezeu în împlinirea lucrului pe care dorim sa-l săvârşim în Sfântă Biserica Sa.






Apoi la lucru. S-a început cu eliberarea locaşului de cult de mobilierul bisericesc, străni, covoare, mochete, prapori. S-a trecut apoi la demontarea parchetului şi a vechii podele, aşezată direct pe pământ, şi care din cauza umidităţii începuse să putrezească şi să cedeze. De asemenea, s-a decopertat umplutura de nisip şi pământ până la nivelul necesar.







După ce terenul a fost pregătit s-a trecut la următoarea etapă. S-a săpat un şanţ de jur împrejurul temeliei, în acesta fiind introdus un tub colector pentru drenajul interior, tub absolut necesar pentru aerisire şi scurgere. După ce şanţul a fost acoperit cu pietriş de sort, s-a întins folie protectoare pe tot perimetru solului, s-a montat plasa - armătură de oţel şi încet - încet s-a turnat placa de beton.








Despre lucrările ce se vor executa în zilele următoare vă vom ţine la curent, pe măsură ce ele se vor realiza.

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu