| Iubitului nostru cler, cinului monahal şi
drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări! «Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase;
astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat.
Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuţi împreună
mă preamăreşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta.» (Stihiră din Canonul Învierii) HRISTOS A ÎNVIAT! Iubiţii mei fii duhovniceşti, Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps. 117, 24), aceasta este Ziua Învierii, ziua bucuriei şi a biruinţei, ziua care mângâie pe cei credincioşi, ziua în care toate s-au umplut de lumină, şi „cerul şi pământul şi cele dedesubt”, ziua în care „prăznuim omorârea morţii şi sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice”. Astăzi este ziua revărsării dragostei Stăpânului asupra întregii făpturi, este praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor întru care binecuvântăm pe Hristos, mulţumindu-I pentru toate câte ne-a dat nouă prin Învierea Sa. În noaptea de Paşti, în fiecare an, ori de câte ori cântăm imnul de biruinţă: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând”, un fior sfânt ne pătrunde sufletele căci simţim, mereu nouă, aceeaşi iubire şi purtarea de grijă ale lui Dumnezeu pentru noi. Nici un alt fapt din viaţa noastră, nici un alt eveniment, nu poate aduce în inimile noastre atâta bucurie, uşurare, nădejde şi fericire. Bucuria Învierii nu este din lumea aceasta, ci ea vine de sus, ea izvorăşte din Persoana cea vie a Mântuitorului Iisus Hristos. Este o taină a vieţii noastre de creştini gustarea din bucuria adusă lumii de Jertfa şi Învierea Mântuitorului, fără ca noi să fi luat parte istoric la evenimentele petrecute acum 2000 de ani. Aceasta este bucuria tainică a creştinilor, aceasta este mângâierea vieţii noastre, aceasta este nădejdea slavei viitoare şi simţirea nemuririi noastre. În această zi „sfinţită cu adevărat şi mult prăznuită noapte de mântuire”1, Biserica ne îndeamnă să ne adăpăm sufletele din această bucurie a lui Hristos, numită „băutură nouă”, izvorâtă„nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii Care a izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim”2. Iubiţi fraţi creştini, Dragostea Lui nemărginită pentru noi L-a făcut să accepte moartea, această despărţire nefirească a sufletului de trup, pentru a da ocazie puterii Sale dumnezeieşti de a le uni iarăşi pe cele despărţite, ca printr-un cheag, articulând la un loc ceea ce era rupt, spre o unire de nedesfăcut: aceasta este Învierea, după mărturia Sfântului Grigorie de Nyssa3. Cine poate să nu se bucure de o astfel de biruinţă? Cine poate să nu laude o astfel de binefacere, căci Mânuitorul nu a fost biruitor pentru El, ci pentru noi. Biruinţa Lui nu L-a făcut pe El mai mare sau mai bogat, ci pe noi ne-a zidit din nou şi ne-a împăcat cu Tatăl. Biruinţa Lui nu este din egoism, ci din dragoste, nu din dorinţă de stăpânire, ci din altruism. Nici un cuceritor pământesc nu doreşte ca biruinţa să îi fie luată şi dată altcuiva. Numai Mântuitorul nostru doreşte ca biruinţa Lui să fie dăruită celor pe care îi iubeşte, celor pentru care El a vrut să moară: „El a câştigat biruinţa, desigur, nu pentru El, o spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, ci pentru noi, pentru care S-a făcut om, punând în folosul nostru tot câştigul jertfei Sale, binevoind să ia ca un vinovat asupra Sa osândirea noastră, pentru a ne putea dărui ca un Preabun cununa biruinţei Sale”4. Iubiţi credincioşi, Bucuria pascală este bucuria biruinţei Mântuitorului asupra diavolului, asupra păcatului şi asupramorţii, asupra celor trei tirani care chinuiau viaţa noastră şi care ne despărţeau de dragostea lui Dumnezeu5. Această stricăciune, această alterare a firii omeneşti vrând Ziditorul a toate să o îndrepte, a luat firea noastră cu toate slăbiciunile ei şi a curăţit-o, a sfinţit-o, şi a îndumnezeit-o prin Moartea, Învierea şi Înălţarea Sa. Jertfa Mântuitorului a fost gestul suprem de iubire al lui Dumnezeu pentru noi, căci ea nu a fost o simplă plată pentru păcat, ci a dus la transformarea ontologică a firii omeneşti, la restaurarea, sfinţirea şi umplerea ei de Sfântul Duh. Deşi a luat-o ca blestem asupra Sa, ca pedeapsă pentru păcat, El a murit de bunăvoie şi nu pentru păcatul Său, ci de dragul nostru. Moartea Sa a devenit astfel jertfă adusă pentru noi şi acesta este motivul pentru care Mântuitorul nu a putut fi ţinut de ea, ci a biruit moartea prin moartea Sa pe cruce. Biruind asupra morţii, asupra păcatului şi asupra diavolului, Mântuitorul S-a făcut leacul, medicamentul, pentru firea noastră ca ea să nu mai fie supusă morţii, să nu mai fie chinuită de diavol şi să nu mai fie întinată de păcat. Firesc, ne putem întreba: Cum putem primi noi, acum, acest medicament? Cum putem primi noi, acum, cununa biruinţei Sale? Cum ne putem împărtăşi de o astfel de binefacere? Mântuitorul, ca un Dumnezeu preabun şi de oameni iubitor, a rânduit ca leacul, medicamentul puterii Sale dumnezeieşti, să îl primim perpetuu, neîntrerupt în Biserica Sa, prin Sfintele Taine, prin acele lucrări văzute ale Bisericii prin care se sădeşte în noi umanitatea nouă a lui Hristos, prin care primim în noi nu doar viaţa lui Hristos, ci şi puterea şi ajutorul pentru a pune în lucrare acest dar şi a duce astfel un nou mod de viaţă. Este limpede pentru fiecare din noi că doar o Persoană poate da viaţă altei persoane şi că doar o Persoană veşnică poate sădi în noi o viaţă nouă, veşnică şi nesupusă stricăciunii. Iubiţi credincioşi, Prin Sfintele Taine, Hristos, Medicamentul vieţii noastre, intră în noi şi sădeşte în noi prin Sfântul Botez viaţa Sa nouă, ne întăreşte să creştem ca făpturi noi prin Taina Mirungerii, ne hrăneşte cu Însuşi Preacuratul Său Trup şi cu Însuşi scumpul Său Sânge, în Sfânta Euharistie, ne iartă păcatele în Taina Mărturisirii, pentru a ne uni din nou cu El, ne vindecă bolile noastre sufleteşti şi trupeşti în Taina Sfântului Maslu, ne binecuvântează şi ne sfinţeşte familiile în Taina Cununiei şi alege şi consacră pentru noi pe slujitorii sfintelor Sale altare, prin Taina Hirotoniei. Prin toate aceste lucrări sacramentale noi ne unim cu Hristos, trăim o nouă viaţă, simţim cum o nouă realitate ne învăluie toată fiinţa şi ne face să exclamăm împreună cu Apostolul neamurilor: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi Care S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine...” (Gal. 2, 20). Începutul acestei vieţi noi este Taina Sfântului Botez, prin care noi am murit păcatului şi am înviat împreună cu Hristos, iar viaţa Lui a pătruns toate mădularele noastre şi de aceea noi nu ne mai aparţinem nouă, ci lui Hristos, Care locuieşte în noi. Împreună cu Apostolul neamurilor cântăm cu atâta bucurie în această noapte de Paşti: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Ne-am îmbrăcat cu adevărat într-o haină nouă lăuntrică şi am devenit „împreună-sădiţi” cu Hristos, adică noi şi Hristos suntem ca doi copaci crescuţi împreună care se hrănesc din aceeaşi sevă sau, mai bine spus, noi suntem mlădiţele care trăim prin seva butucului — Hristos, Tulpina viţei (cf. Ioan 15, 5). Viaţa Mântuitorului curge prin venele noastre, iar comuniunea cu Hristos e aşa de reală, aşa de adâncă, încât, împărtăşindu-ne de Sfintele Taine, simţim că suntem cuprinşi în dinamica vieţii Lui şi toate ale Lui devin ale noastre: A fost Hristos răstignit? — în Botez suntem şi noi împreună-răstigniţi cu El. A fost Hristos îngropat? — în Botez suntem şi noi împreună-îngropaţi cu El (Gal. 2, 19-20, Rom. 6, 3-8). A înviat Hristos? — în Botez înviem şi noi împreună cu El (Col. 2, 12-13). S-a înălţat Hristos de-a dreapta Tatălui? — în Botez suntem şi noi împreună-înălţaţi cu El (Efes 5, 5-6). Viaţa noastră este astfel„ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3, 3). Cum am putea înţelege această „împreună-răstignire”, „împreună-îngropare”, „împreună-înviere”, „împreună-înălţare” cu Hristos? Este ca şi cum noi am fi contemporani cu Patimile şi Învierea lui Hristos şi am participa în mod real la ele, mai bine spus, ca şi când am fi cuprinşi în Hristos, Cel ce e răstignit, e îngropat şi înviază. Subiectul acestor evenimente e Hristos; creştinul participă la acest „Subiect” şi deci la evenimentele prin care trece El şi care sunt mereu vii în Persoana Sa6. Cum e posibil să fim contemporani cu viaţa lui Hristos este o mare taină a existenţei noastre creştine, pe care Sfântul Chiril al Ierusalimului încearcă astfel să o exprime: „Ce lucru minunat şi străin! Am înviat, cu toate că nu am murit cu adevărat, n-am fost îngropaţi cu adevărat şi nici nu am fost răstigniţi cu adevărat. Imitarea este în închipuire, dar mântuirea în realitate. Hristos a fost răstignit cu adevărat, a fost îngropat cu adevărat şi a înviat cu adevărat. Pe toate acestea ni le-a dăruit spre a câştiga în realitate mântuirea, cu toate că nu am participat la patimile Lui decât prin imitare. Cât este de covârşitoare iubirea Sa de oameni! Hristos a primit în preacuratele Sale mâini şi picioare cuie şi a suferit, iar mie îmi dăruieşte, fără să sufăr, fără să mă doară, mântuirea prin participare la durerea Sa”7. Iubiţi credincioşi, Participarea noastră, prin Sfintele Taine, la viaţa lui Hristos este un mare dar şi, ca orice dar, el implică o responsabilitate. Trăieşte Hristos în noi? Atunci şi faptele vieţii noastre trebuie să fie expresii ale prezenţei Lui în noi. Hristos este viaţa cea nevăzută, seva divină, care circulă în făptura cea nouă, însă viaţa aceasta nu rodeşte în noi în chip mecanic, ci după măsura în care ne-o asimilăm sau, mai bine zis, după măsura în care ne asimilăm ei, printr-o acţiune liberă şi conştientă, prin păzirea sfintelor porunci, prin curăţia conştiinţei, prin viaţa de asceză şi înfrânare. Curăţia pe care am primit-o prin Botez şi pe care o primim prin toate Sfintele Taine trebuie să ne străduim să o păstrăm. Am murit cu Hristos prin Botez faţă de lume? Să nu mai căutăm plăcerile ei, adică după pofta ochiului, pofta trupului şi trufia vieţii. A fost omorât omul cel vechi din noi prin moartea lui Hristos? Să nu nesocotim poruncile lui Dumnezeu, postul, rugăciunea, milostenia, prin care se hrăneşte omul cel nou din noi. „Au nu ştiţi că toţi câţi ne-am botezat în Iisus Hristos, în moartea Lui ne-am botezat?, ne întreabă Apostolul neamurilor. Deci, ne-am îngropat împreună cu El în moarte [şi am înviat împreună cu El], prin Botez, pentru ca, precum Hristos S-a sculat din morţi..., aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii… Căci omul nostru cel vechi s-a răstignit împreună cu El... ca noi să nu mai slujim păcatului şi de aceea şi voi socotiţi-vă a fi morţi păcatului, vieţuind însă lui Dumnezeu în Iisus Hristos... [şi] vă înfăţişaţi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu” (Romani 6, 3-13). Dacă Hristos a fost fără păcat, şi noi să fim morţi păcatului; dacă Hristos S-a smerit pe Sine, şi noi să fim smeriţi; dacă Hristos S-a jertfit pentru noi, şi noi să ne jertfim pentru El şi unul pentru altul; dacă Hristos este iubire, blândeţe, bunătate, răbdare, iertare, şi noi trebuie să fim asemenea Lui (Rom. 15, 1-3). Aşadar, Hristos, pe de o parte, este prezent în fiecare din noi, prin Sfintele Taine, dar, pe de altă parte, El aşteaptă în noi conlucrarea noastră cu El pentru ca astfel prezenţa Lui în lume să fie tot mai pregnantă, pentru ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (cf. I Tim. 2, 4). Noi trebuie să ne întrebăm mereu: Oare ce ar face Hristos în locul nostru? Noi trebuie să fim mâinile prin care Hristos lucrează în lume, ajutorând săracii, sprijinind văduvele şi orfanii, apărând copiii de necurăţia şi desfrânarea canalelor de televiziune, luptându-ne pentru curăţia vieţii noastre prin spovedanie sinceră şi împărtăşire cu vrednicie din Trupul şi Sângele Mântuitorului, pentru ca astfel viaţa lui Hristos să se arate tot mai deplin în mădularele noastre pământeşti. Să ne umplem tot mai mult de puterea vieţii Lui mântuitoare şi să dorim şi noi ca, prin ascultarea iubitoare de poruncile Evangheliei şi de glasul duhovnicului, să păşim pe această cale de jertfire a noastră pentru semeni, de umplere a sufletului nostru de virtuţi, simţind astfel în viaţa noastră puterea Învierii Lui. Trăind în lumina Învierii lui Hristos, ştim şi simţim că suntem nemuritori şi că sensul vieţii noastre este de a ne jertfi pentru Hristos, pentru Evanghelie, pentru aproapele nostru. Drept aceea, „să devenim precum este Hristos, pentru că şi Hristos S-a făcut asemenea nouă, după cum ne îndeamnă Sfântul Grigorie Teologul. Să devenim dumnezei pentru El, pentru că şi El a devenit Om pentru noi. A luat ceea ce e mai rău, ca să ne dăruiască ceea ce e mai bun. A devenit sărac, pentru ca să ne îmbogăţim noi prin sărăcia Lui (II Cor. 8, 9). A luat chip de rob, pentru ca noi să câştigăm libertatea. A coborât pentru ca să ne înălţăm. A răbdat ispite, pentru ca noi să învingem. A suferit necinste pentru ca noi să fim slăviţi. A murit pentru ca să ne mântuiască şi a înviat şi S-a înălţat pentru ca să ne aducă aproape de El. Totul să-I dăruim Lui, Celui Care S-a dat preţ de răscumpărare pentru noi. Nimic mai de preţ nu putem să Îi dăruim decât pe noi înşine, înţelegând taina iubirii Sale şi devenind tot ceea ce Acela a devenit pentru noi”8. De Sfânta şi Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: „Hristos a înviat!” HRISTOS A ÎNVIAT! Sărbători fericite! La mulţi şi fericiţi ani! Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor
şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră, ‡ LAURENŢIU Mitropolitul Ardealului 1 Cântarea a 7-a. 2 Cântarea a 3-a. 3 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marea cuvântare catehetică, PG 45, 45C. 4 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie 21, Filocalia, volumul III, Sibiu, 1948, p. 64-66. 5 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, Bucureşti, 1989, p. 146. 6 Mitropolitul Nicolae Mladin, Ascetica şi mistica paulină, Sibiu, 1996, p. 100-103. 7 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catehezele mistagogice, vol. II, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1943, p. 552. 8 Sfântul Grigorie Teologul, In sanctum pascha et in tarditatem, PG 35, 397D-400A.
www.mitropolia-ardealului.ro |
