+ LAURENŢIU
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL SIBIULUI
ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI
Cinului monahal, prea cucernicilor protopopi şi preoţi şi tuturor drept-credincioşilor creştini ortodocşi din de Dumnezeu păzita noastră eparhie: har, milă, pace şi spor întru toate de la Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Biserica, Mama noastră, se îngrijeşte în fiecare an să ne umple în chip minunat cu darurile Sfântului Duh prin intermediul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin Sfânta Liturghie sunt actualizate toate evenimentele vieţii Mântuitorului, putând participa în mod real, prin harul Sfântului Duh, la ele. Tot prin celebrare liturgică lăudăm, preaslăvim şi intrăm în comuniune cu toţi sfinţii, cu acei oameni care au urmat întru totul lui Hristos şi care au trăit viaţa Lui în trupurile lor muritoare. Prin Sfânta Liturghie înţelegem şi simţim sfinţenia, văzând în vieţile sfinţilor modul concret în care adevărul Evangheliei poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta este pedagogia divină la care ne cheamă prăznuirea sfinţilor: nu doar laudă să le aducem prin cântări, ci să le imităm pilda vieţii lor, prin asceză, înfrânare şi păzirea poruncilor Evangheliei.
Postul Naşterii Domnului este împodobit cu multe prăznuiri de sfinţi, între care se distinge cinstirea unuia dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, şi anume cea a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei. Prin tot ceea ce a împlinit în viaţa sa cu cuvântul şi cu fapta, Sf. Nicolae s-a arătat „îndreptător al credinţei”, „pildă a blândeţelor”, „învăţător al înfrânării”, „ajutor grabnic al celor din nevoi”, „liman de întărire pentru toţi credincioşii”, „mângâietor al celor necăjiţi”, „adăpost al celor în primejdii”, „turn al dreptei credinţe”, „luptător împotriva nelegiuirii şi apărător al cucerniciei”, „izbăvitor al celor nedreptăţiţi” şi „locaş curat al faptelor bune”, aşa cum îl laudă cântările liturgice.
Două calităţi mari îl fac pe Sfântul Nicolae unul din cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Dragostea sa plină de milă faţă de popor, dusă până la sacrificiu, şi dragostea sa de Adevăr, de Adevărul întrupat în viaţă. Aceste două mari virtuţi l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu l-a preamărit înaintea oamenilor, el devenind un „biruitor de popoare”, după cum arata profetic încă din timpul vieţii sale etimologia numelui său.
Cine nu cunoaşte viaţa acestui mare şi drag sfânt al creştinismului? Cine nu va lăuda râvna pentru dreapta credinţă a Sfântului Nicolae, care 1-a făcut pe acest blând păstor să îl pălmuiască pe ereticul Arie în plin sobor? Cine nu se va uimi de zelul şi ardoarea cu care a dorit să urmeze pilda vieţii Mântuitorului ajutând pe cei săraci, vindecând pe cei bolnavi, miluind pe cei săraci, scăpând din amară robie, izbăvind pe cei din primejdii pe uscat şi pe mare?
Taina cea mare a sfinţeniei vieţii Sfântului Nicolae, taină care l-a făcut iubit şi cunoscut la toate popoarele este tocmai această dorinţă şi disponibilitate a lui de a aduna şi alina suferinţa oamenilor. În inima lui s-au revărsat toate lacrimile şi durerile pământului, găsind alinare. De aceea, toţi creştinii îl iubesc şi îl cinstesc în mod deosebit. Iar minunile pe care sfântul şi acum le săvârşeşte nu au altă explicaţie decât că ele sunt o continuare a minunilor săvârşite de sfânt în timpul vieţii lui pământeşti, fiind un răspuns pe care îl dă Dumnezeu la iubirea lui cea mare faţă de El.
Viaţa Sfântului Nicolae este toată o minune, pentru că lumina inimii sale a strălucit tuturor şi nimic nu i-a putut pune hotar. Şi dincolo de mormânt, Sfântul Nicolae luminează lumea cu bunătate şi milă, apără şi ajută, ocroteşte şi izbăveşte din nevoi şi din boli pe toţi cei ce cu credinţă îl cinstesc şi îi cer ajutorul.
Iubiţi credincioşi,
Pilda vieţii Sf. Nicolae ne îndeamnă să luăm aminte cu toată seriozitatea la modul cum trăim această viaţă, la modul cum folosim timpul vieţii noastre pentru câştigarea veşniciei. În mijlocul a multe necazuri şi suferinţe, copleşiţi de lipsurile materiale şi de multele tulburări ale lumii, noi nu găsim calea de a ieşi din labirintul curselor pe care diavolul ni le pune în cale. Am ajuns atât de prinşi în mrejele plăcerilor acestei lumi, încât nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu ne mai mişcă, iar orice reacţie şi opoziţie a noastră în faţa răului este timidă şi lipsită de vlagă. De ce oare nu ne doare faptul că România este inundată de mesaje pornografice pe toate căile de comunicare, prin presa scrisă, audio-vizual, reclame şi internet?
De ce nu deranjează faptul că societatea noastră consumă literatură, teatru şi cinematografie pornografică? De ce nu facem nimic ca tinerii noştri, care se află într-o debusolare totală, într-un vid sufletesc imens, să renunţe la consumul de pornografie, de contraceptive şi de droguri? De ce nu reacţionăm faţă de epidemia periculoasă a concubinajului, a divorţului şi a infidelităţii conjugale? De ce nu ne pune pe gânduri numărul mare de sinucideri care se petrec în ţara noastră?
Lipsa noastră de reacţie şi neaflarea niciunei soluţii la toate aceste probleme se datorează modului în care ne petrecem această viaţă trecătoare, uitând de veşnicia care ne aşteaptă. Noi trăim în această lume ca şi cum aici ar fi totul, ne îngrijim doar de viaţa trupului, neglijându-o pe cea a sufletului şi ne-o spunem mereu ca şi bogatul nebun din Evanghelie: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Lc 12, 19). Sufletul nostru este atât de îngroşat şi alipit de materie, încât se face una cu trupul şi cu necesităţile şi slăbiciunile lui. Dar uităm faptul că sufletul nu se poate sătura din hrana muritoare a trupului, căci niciuna din plăcerile acestei lumi nu poate să potolească setea lui de Dumnezeu.
Sufletul nostru are nevoie de patria sa cea din cer, nu de hambarele afacerilor şi de grijile jitniţelor lumii acesteia. Noi vrem să legăm sufletul de pământ şi să-1 ţinem aşa legat mulţi ani, crezând ca aceasta e fericirea. Sufletul, însă, se bucură doar de Dumnezeu, de prezenţa Lui, de împărtăşirea cu dragostea Lui. Sufletul se hrăneşte cu milă şi cu dreptate, dar oare câţi mai ştiu astăzi ce este mila? Câţi nu fură şi nu înstrăinează lucruri care nu le aparţin?
Sufletul doreşte iubirea cerească. Acesta este aurul care îl face cu adevărat bogat, însă noi înclinăm către trup şi trecătoarele lui desfătări, iar pentru acestea, vai, câţi nu au căzut şi în păcatul uciderii de prunci.
Aceasta este confuzia şi dezordinea care ne-au pătruns în suflete odată cu duhul lumii. De aici vine toată disperarea care cuprinde pe tot mai mulţi oameni, duhul de neputinţă şi deznădejde. Dar Dumnezeu ne aşteaptă ca pe fiul cel risipitor. El aşteaptă pocăinţa noastră sinceră, ca să ne curăţească păcatele prin Sfânta Taină a Spovedaniei. El caută să ne dăruiască din bucuria dumnezeiască a împărtăşirii Harului Duhului Sfânt în măsura păzirii sfintelor porunci, şi, mai ales, prin împărtăşirea cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.
Sfânta Liturghie este, iubiţi credincioşi, masa cea dumnezeiască la care suntem chemaţi. Dacă aceasta s-ar afla în centrul vieţii fiecăruia dintre noi, cu siguranţă multă mângâiere sufletească am avea, tărie în lupta cu greutăţile am primi şi de dragostea îndelung răbdătoare faţă de aproapele ne-am împărtăşi. Dacă am fi prezenţi mai des la Sfintele Liturghii, cât de des, cu siguranţă, lumea din jurul nostru s-ar schimba în bine.
Să nu uităm, fraţi creştini, milostenia. Că milostenia mulţime de păcate iartă atunci când este lucrată în smerenie şi în dragostea pătimitoare faţă de aproapele. Să nu-i uităm pe cei săraci şi pe cei necăjiţi, pe cei care au nevoie de o bucată de pâine, dar şi pe cei care simt nevoia unei mângâieri şi a unei susţineri sufleteşti. Şi trebuie să ne amintim acestea mai cu seamă în aceste zile în care îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, cel grabnic ajutător prin mijlocirile sale către Domnul, cel pentru a cărui milă faţă de cei în necazuri şi nevoi este atât de cunoscut poporului nostru atât de încercat peste vremi.
Îmbogăţirea noastră în Dumnezeu este singurul imperativ al vieţii noastre, iar arătarea milei către cel sărman şi umilit, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Nicolae, este lumina din sufletul nostru, căreia nici mormântul şi nici moartea nu îi pot pune hotar.
Iubiţi credincioşi,
Exemplul Sf. Ierarh Nicolae se cuvine să fie urmat şi de către noi, creştinii de astăzi. A devenit o frumoasă tradiţie organizarea cu prilejul acestui praznic a Colectei generale pentru constituirea Fondul Filantropic Eparhial, din care sunt ajutaţi foarte mulţi oameni aflaţi în mare sărăcie, atât materială, cât şi spirituală.
În acest an, ca şi în cei anteriori, au fost acordate prin sectorul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei noastre ajutoare substanţiale familiilor sărace şi nevoiaşe, oamenilor bolnavi care aveau nevoie de sprijin pentru procurarea de medicamente, elevilor şi studenţilor cu o situaţie materială precară.
Vă îndemnăm şi în acest an să vă faceţi vrednici economi ai darurilor pe care Dumnezeu vi le-a împărtăşit, adevăraţi mărturisitori ai nesfârşitei Sale iubiri faţă de oameni, aducându-vă obolul pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi, bine ştiind că „Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă de bună voie” (II Cor 9, 7).
Sf. Ierarh Nicolae să ne fie tuturor cald folositor şi rugător către Domnul, iar prin mijlocirea lui să ne învrednicim cu pace, cu sănătate şi cu bucurie multă, să petrecem aceste sfinte zile ale postului Crăciunului, spre folosul nostru sufletesc şi trupesc, şi să ajungem şi la ziua cea sfântă şi luminoasă a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava în vecii vecilor. Amin.
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
† Dr. LAURENŢIU STREZA
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
