Ceata de Feciori din Nou Român
Grupa de copii de la Grădiniţa din Nou Român
Ansamblul “Căiuţii din Balcani”, jud. Bacău
Corul de copii de la Centrul Cultural Educaţional pentru Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Nou Român
La
împlinirea a 95 de ani de la Ziua Marii Uniri din 1918, Parohia Ortodoxă Nou
Român (Protopopiatul Ortodox Avrig, judeţul Sibiu) a îmbrăcat haine de
sărbătoare, căci micuţa comunitate de aici a primit oaspeţi de seamă. Fericitul
eveniment a fost prilejuit de
organizarea de către Complexul Naţional Muzeal Astra a celei de - a VII-a
ediţii a „Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă”. După ce în prima zi a festivalului, 30 noiembrie 2013, au colindat pe scena din
Piaţa Mare din Sibiu mai multe ansambluri
şi formaţii corale din întreaga
ţară, ziua de duminică, 1 Decembrie 2013, a fost rezervată evenimentelor de la
Nou Român.
Festivităţile
au debutat în biserica parohială cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” cu
oficierea Sfintei Liturghii de către preotul paroh Ivănuşcă Liviu Florin. Aici
şi-au întâmpinat noienii oaspeţii de departe:
Ansamblul „Vasile Lucaciu” Şişeşti, jud. Maramureş, Ansamblul “Căiuţii
din Balcani”, jud. Bacău şi Corul parohial de la Arpaşu de Sus, jud. Sibiu. Localnici
şi oaspeţi, deopotrivă, s-au rugat şi au mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile
revărsate asupra familiilor lor şi a
întregului neam românesc, la finalul slujbei săvârşindu-se şi Slujba de Te Deum la Ziua Naţională de 1
Decembrie şi făcându-se pomenirea eroilor neamului.
La
desfăşurarea evenimentelor şi-au adus aportul şi localnicii din Nou Român, prin
Grupa de copii de la Grădiniţa din sat (coordonaţi de dra educatoare Mihaela
Nanaşi), Ceata de Feciori din sat şi Corul de copii de la Centrul Cultural
Educaţional pentru Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul
Transilvaniei” din Nou Român (coordonaţi de preotul paroh Ivănuşcă Liviu
Florin).
După
intonarea câtorva colinde în sfânta biserică, alaiul a pornit pe uliţele
satului Nou Român, îndreptându-se către Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe
Telea Bologa” (filială a Muzeului Astra din Sibiu), unde a avut loc un amplu şi frumos program artistic.
În
final, toţi cei prezenţi, ardeleni, moldoveni, maramureşeni, ba chiar şi
dobrogeni (la eveniment participând o echipă de televiziune tocmai din
Constanţa), s-au prins într-o mare Horă
a Unirii, simbol al unităţii de neam, limbă şi fiinţă a românilor din toate
provinciile ţării noastre.
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin, Nou
Român, jud. Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu