Restaurarea Iconostasului la Nou Român








                                          




























La Nou Român continuă şi în anul 2013 lucrările de restaurare şi înfrumuseţare  a locaşului sfintei noastre  biserici parohiale. Astfel,  în luna ianuarie, au fost demarate lucrările de refacere a Iconostasului de lemn montat în urmă cu 45 de ani.
Iată ce menţionează Monografia Satului şi Bisericii din Nou Român ( autor Pr. Alexandru Comşa, Editura Tribuna, Sibiu, 2008, pag. 85 ) despre această lucrare: „În anul 1968, în timpul păstoririi preotului Alexandru Comşa s-a executat şi cadrul noii temple din lemn de stejar… lucrările fiind îngrijite de Gheorghe Florea, care în afară de câteva donaţii de material lemnos a donat aproape în întregime materialul de foarte bună calitate. Costul  cadrului şi pictura s-a achitat din contribuţia credincioşilor din Nou Român, precum şi a altora cu domiciliul în altă parte, dar originari din Nou Român.”
În mod firesc, odată cu trecerea timpului, datorită umezelii, starea fizică a Iconostasului s-a degradat treptat. Demontarea bucată cu bucată a elementelor  sale a demonstrat că se impunea urgenţa restaurării vechiului Iconostas din lemn. Din nefericire degradarea a afectat grav şi  Icoanele din partea inferioară  a Iconostasului: cele 4 Icoane Împărăteşti reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (icoana hramului) şi Sfântul Ierarh Nicolae, precum şi 2 medalioane cu Heruvimi. Aceste Icoane au fost iscusit realizate de pictorul Ioan Căzilă din Sibiu (pe icoana Maicii Domnului fiind menţionat anul 1969), folosindu-se însă , din păcate, un material lemnos neadecvat: placaj şi plăci PFL.
Respectivele icoane au fost supuse expertizei specializate a Serviciului de Restaurare Icoane şi pictură a Arhiepiscopiei Sibiului, care a stabilit gradul de degradare, precum şi etapele de restaurare, întocmind şi un deviz estimativ  în sumă de 4311 lei.
Deoarece parohia noastră nu dispune la momentul acesta de aceste fonduri, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza care a aprobat acest lucru ( şi căruia îi şi mulţumim cu acest prilej) s-a aprobat ca suma respectivă să fie acoperită din fondurile Arhiepiscopiei Sibiului, ca bunăvoinţă şi încurajare a credincioşilor în îndeplinirea lucrărilor viitoare.
În ceea ce priveşte structura lemnoasă a  părţii inferioare a Iconostasului, aceasta a necesitat înlocuirea totală, manopera şi materialul urmând a fi achitate din fondurile proprii şi din donaţiile credincioşilor care ne vin în ajutor. Partea superioară şi icoanele mai mici necesită intervenţii minore, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să le ducem cu bine la sfârşit.

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Serbarea de Crăciun la Nou Român
















  
Urmând tradiţiei statornicite în vremea din urmă, Parohia Ortodoxă Nou Român a organizat şi în anul  2012 mult aşteptata Serbare de Crăciun. Astfel, după amiaza celei dintâi zi a Sărbătorii Naşterii lui Hristos a fost dedicată celor mai mici dintre credincioşi, copiilor.
Marţi, 25 Decembrie 2012, după oficierea Vecerniei Mari în biserica parohială  cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, copiii ce frecventează cursurile proiectelor catehetice „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala” au susţinut un frumos program artistic.
Programul a debutat cu punerea în scenă a scenetei religioase numite „Târgul de Crăciun”.
A urmat apoi reprezentaţia Grupei de copii de la Grădiniţa din sat, coordonaţi fiind de domnişoara educatoare Ella Nanaşi. Micuţii au înduioşat pe cei prezenţi, răpind zâmbetele şi aplauzele tuturor.
S-au intonat apoi colinde şi fiecare copil  a rostit o poezie sau cântecel, pe măsura vârstei, însă toate specifice sărbătorilor de Crăciun şi de iarnă.
În încheiere, toţi copiii au primit daruri, fiind răsplătiţi micuţii care frecventează sfintele slujbele şi cursurile catehetice, însă n-au fost uitaţi nici ceilalţi copii din sat ori nepoţeii veniţi la bunici în vacanţă.
Cu sprijinul unor credincioşi inimoşi, şi prin  implicarea preotului paroh, anul acesta s-au oferit un număr de 62 de pungi de cadouri, dintre care 15 pungi au fost primite din partea companiei Siemens Sibiu. 
               Pr. paroh Ivănuşcă Liviu - Florin




Concert de colinde la Nou Român












Exista în ani din urmă un frumos obicei ca în duminica de dinaintea Sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Muzeul Astra din Sibiu să organizeze un Festival al Tradiţiilor şi obiceiurilor de Iarnă, iar în cadrul acestuia să ajungă şi la Nou Român grupuri de colindători din diverse părţi ale ţării noastre. Din păcate, din motive necunoscute nouă, acest Festival nu s-a mai organizat cu acelaşi fast şi in anul acesta.


Totuşi, Muzeul Astra a organizat la  filiala sa din Nou Român – "Centrul Cultural Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa" o acţiune, de data acesta de mai mică amploare, chiar în data de 5 decembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.  La această manifestare culturală au participat Corul de fete al Parohiei noastre împreună cu grupul  de copii de la Grădiniţa din sat  (coordonaţi de educatoarea Ella Nanaşi)


         Copiii, îmbrăcaţi în frumoasele costume naţionale au susţinut un frumos concert de colinde în faţa celor prezenţi: părinţi, bunici, gazde şi autorităţi. Printre oficialităţile prezente s-au aflat Olaru Valeriu (director Muzeul Astra Sibiu), Constantin Văcariu ( primar Arpaşu de Jos), Magda Dorin (primar comuna Cârţişoara), Rogozea Gheorghe  Ovidiu (director  Şcoala Arpaşu de Jos), precum şi mulţi angajaţi ai Muzeului Astra ( unii pentru prima oară la Nou Român). Cu toţii s-au arătat încântaţi de reprezentaţia micuţilor colindători, pe care i-au răsplătiti cu cadouri şi aplauze călduroase.
Pr.paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Cinstirea sfântului protector al Centrului pentru Copii şi Tineret de la Nou Român











În data de 30 noiembrie 2012 a fost prăznuit pentru prima oară  hramul   „Centrului Cultural - Educaţional pentru copii şi tineret Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” de la Nou Român. În cinstea marelui mitropolit, preotul paroh împreună cu copii participanţi la activităţile educative au săvârşit  în cadrul respectivului edificiu Acatistul Sfântului Ierarh.  S-a organizat apoi  prezentarea unei scurte sesiuni de referate despre sfântul Ierarh transilvănean şi despre Sfântul Andrei, Apostolul românilor, iar apoi s-a desfăşurat un concurs de desene specifice perioadei sfintelor sărbători de iarnă.

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Au început activităţile desfăşurate în cadrul Centrului Cultural - Educaţional pentru copii şi Tineret









Luna Octombrie a reprezentat cea dintâi lună în care s-au desfăşurat activităţile cu copiii în noua locaţie, cea  a Centrului Cultural – Educaţional amenajat cu ajutorul Primăriei Arpaşu de Jos în clădirea fostei Şcoli Generale de la Nou Român.
Pentru început copii interesaţi au putut participa la următoarele activităţi:

Sâmbăta:
ora 15 – Cercul de Limba Engleză ( coordonator: prof. Monica Danbratu)
Ora 16 – Cercul de Matematică ( coordonator : Anca Danbratu)  

Duminica:
Ora 15 – „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala” ( coordonator : pr. Ivănuşcă Liviu Florin
Ora 16 – Cercul de  Limba şi Literatura Romănă (coordonator: dna preoteasă Ivănuşcă Loredana)

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Premierea copiilor din Nou Român în cadrul Proiectului “Alege Şcoala”








În Parohia Ortodoxă Nou Român se desfăşoară două proiecte educaţionale adresate celor mai mici dintre credincioşi: “Hristos împărtăşit copiilor” şi  „Alege Şcoala”. Cel dintâi proiect este adresat tuturor micuţilor, pe când în cadrul celui de al doilea proiect, fiecare parohie n-a putut înscrie mai mult de 9 – 10 copii.
Obiectivul general al proiectului „Alege Şcoala!” îl constituie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică”.
Cele mai importante activităţi ale proiectului „Alege Şcoala” au fost : stagiul de formare pentru preoţii participanţi, o tabără creştină  la care să participe câte trei copii din fiecare parohie ( trei eleve din Nou Român au participat la Tabăra de la Tismana în anul 2011) şi Concursul de creaţie adresat tuturor copiilor participanţi. La Concursul de creaţie cu tema „Şcoala Mea” au participat şi cei zece copii din Nou Român, la secţiuni precum Eseu, Poezie, Interviu, Pictură.
Duminică, 28 octombrie 2012, eforturile micuţilor au fost răsplătite, preotul paroh Ivănuşcă Liviu Florin oferind copiilor darurile primite din partea Patriarhiei Române: câte o diplomă şi un ghiozdan pentru fiecare.
Elevii participanţi au fost următorii: Achim Darius, Achim Geanina, Achim Paul, Telea Adriana, Nicodin Darius, Nicodin Iulia, Koşa Maria, Radu Denisa, Radu Georgiana, Radu Maria.

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin



Sfinţirea unei noi Troiţe la Nou Român








Duminică, 21 octombrie 2012, după oficierea sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi la slujbă au fost invitaţi să participe la sfinţirea unei noi Troiţe care s-a ridicat în sat. Troiţa respectivă s-a ridicat cu osteneala şi pe cheltuiala  domnului Gheorghe Danbratu, un bun credincios al satului nostru, om în vârstă şi de mai mulţi ani văduv, dar cu inimă mare. Pentru construcţia monumentului au fost folosiţi meşteri de la Cârţişoara şi de la Nou Român, realizându-se o lucrare de calitate şi care sperăm să dăinuiască mult în timp.

După Sfânta Liturghie s-a pornit în procesiune religioasă cu prapori şi cu icoane la locul respectiv, la ieşire spre Săsăuş, aici fiind oficiate Slujba Sfinţirii apei şi cea de Sfinţirea unei Troiţe noi, în prezenţa ctitorului, a familiei acestuia şi a unui număr mare de credincioşi. Ziua s-a încheiat apoi cu o agapă, o mică masă de mulţumire oferită de familia ctitorului.
         
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin