MASLU DE OBŞTE ÎN PAROHIA NOU ROMÂN, JUDEŢUL SIBIU







Duminică, 18 octombrie 2015, în Parohia noastră a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte.  În acest an, din soborul de 9 preoţi slujitori au făcut parte:  părintele protopop Vasile Gafton (Avrig),     pr. Lucian Bunea (Arpaşu de Sus), pr. Liviu Dobrin (Arpaşu de Jos),   pr. Cezar Bulgariu (Cârţa),              pr. Vasile Davidoiu (Poieniţa),       pr. Andrei Todârcea (Scorei),        pr. Ioan Miu (Sărata), pr. Florin Gheorghiu (Toarcla) şi pr. paroh Liviu - Florin Ivănuşcă.

Iată şi articolul apărut cu această ocazie în  Ziarul Lumina, ediţia din 22 octombrie 2015

În fiecare an, comunitatea din satul sibian se pregăteşte din timp pentru acest moment duhovnicesc, o adevărată sărbătoare a localităţii. De fiecare dată, preoţii de la parohiile apropiate sunt invitaţi să oficieze în sobor această slujbă de obşte, prin care se cere de la Dumnezeu sănătate trupească şi iertare de păcate pentru credincioşii din comunitate.
La slujba săvârşită în Parohia Nou Român, soborul slujitor a fost condus de proto­popul de Avrig, Vasile Gafton, iar credincioşii au participat în număr mare la acest moment de înălţare duhovnicească. Comunitatea de credincioşi a primit binecu­vân­tarea celor nouă preoţi prezenţi în biserica parohială pentru a săvârşi Taina Sfântului Maslu.    
La finalul slujbei religioase, au fost rostite rugăciuni şi cereri pentru bunul mers al unei comunităţi rurale, amintind aici rugăciunile pentru animale şi ţarini. 

Cuvântul de învăţătură de la final a fost rostit de părintele protopop Vasile Gafton. Acesta a felicitat credincioşii din Nou Român pentru râvna pe care au arătat-o în renovarea sfântului locaş de cult, anul acesta încheindu-se lucrarea de schimbare a acoperişului bisericii precum şi alte lucrări la sfântul altar. Totodată, credincioşii au fost îndemnaţi să-şi continue străduinţele, pentru a sărbători, anul viitor, 170 de ani de la zidirea bisericii parohiale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu