SERBAREA DE CRĂCIUN 2015











Şi în anul 2015, la fel ca în anii trecuţi, în cea dintâi zi a Sărbătorii de Crăciun – 25 decembrie,  după slujba Vercerniei Mari, a avut loc în biserica parohială  din Nou Român - Serbarea de Crăciun a micuţilor din sat.              
Cu acest prilej copiii au prezentat un frumos program de colinde şi poezii, pregătit din vreme în cadrul cursurilor desfăşurate săptămânal la Centrul cultural - educaţional pentru copii şi tineret amenajat în clădirea fostei şcoli genelale din sat.
Serbarea a început cu momentul deosebit prezentat de  preşcolarii de la Gradiniţa din Nou Român, coordonati de doamna educatoare Vasu Eufrosina. 
Au urmat  interpretarea scenetei religioase a Irozilor,  cântarea colinzilor de către grupul de fete, rostirea poeziilor de cei mai silitori dintre copii, precum şi cel mai aşteptat eveniment - sosirea lui Moş Crăciun încărcat cu daruri. În acest an, cu ajutorul  prietenilor inimoşi, au fost pregătite  70 de pungi cu cadouri dulci, de care copiii au fost foarte încântaţi.                                  

 Preot paroh Ivănuşcă Liviu- Florin

„Datini şi obiceiuri de iarnă”, la Nou Român


Afisul manifestarii

Colindatorii au participat mai intai la Sfanta Liturghie


Dupa slujba , la iesirea din sfanta biserica . Vedere din Turn


In alai am pornit de la biserica spre muzeu. Pe drum s-au cantat colinde.

Tinerete, bucurie si colind ...

La muzeu am fost intampinati cu bunatati de post. Aici doar o parte dintre ele.

Colinda de la Arpasu de Sus


Irozii si colindatorii din Arpasu de Jos 


Irozii din Nou Roman



Noienii nostri dragi 

Corul de copii din Nou Roman



La final copiii au primit daruri

(Articol publicat de Dan Frâncu în ziarul Tribuna - 7 decembrie 2015)

“Duminicã, în ziua în care lumea creştinã l-a prãznuit pe Sfântul Ierarh Nicolae, satul Nou Român s-a numãrat printre gazdele celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor „Datini şi obiceiuri de iarnã”.          Manifestarea a debutat dimineaţa, la Biserica Ortodoxã „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, invitaţii participând alãturi de localnici la slujba religioasã oficiatã de preotul paroh Liviu Florin Ivãnuşcã. La finalul serviciului religios, participanţii au asistat la un scurt recital de colinde, susţinut de grupuri de copii.                   
La ora amiezii, festivalul a continuat la Centrul Cultural Memorial "Dr. Gheorghe Telea Bologa" (edificiul aflat în patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA din Sibiu), fosta gospodãrie a binecunoscutului chirurg deschizându-şi larg porţile pentru oaspeţi, colindãtori şi  vizitatori, deopotrivã.                           
În curtea imobilului, grupuri de colindãtori din mai multe localitãţi ale zonei au interpretat câteva colinde şi cântece de iarnã specifice zonelor de provenienţã. Programul a fost început de elevii Şcolii Gimnaziale „Viorel Cucu Paltin” din Arpaşu de Jos, ce au colindat şi au prezentat publicului sceneta „Irozii”. În continuare, un grup de femei din Arpaşu de Sus a prezentat câteva colinde vechi, autentice. Programul artistic a fost încheiat de copiii din Nou Român, cu o altã variantã a scenetei „Irozii”, precum şi cu un colaj de colinde şi melodii de iarnã.           
La finalul festivitãţilor, preotul paroh Liviu Florin Ivãnuşcã a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat în organizarea evenimentului şi a adresat urãri specifice sãrbãtorilor de iarnã.        
Directorul Complexului Muzeal Naţional ASTRA, Ştefan Ciprian Anghel, a felicitat gazdele şi administraţia localã pentru modul în care au gestionat şi aceastã ediţie, a urat tuturor participanţilor „Sãrbãtori fericite!” şi a promis cã, la ediţia de anul viitor a manifestãrii, se intenţioneazã o micã schimbare de structurã, o lãrgire a programului sãrbãtorii de la Nou Român.                                        
Au mai adresat cuvinte frumoase celor prezenţi primarul comunei Arpaşu de Jos, Constantin Aurelian Vãcariu şi directorul Şcolii Gimnaziale „Viorel Cucu Paltin” Arpaşu de Jos, Gheorghe Ovidiu Rogozea.                               
Dupã spectacol, gazdele, ajutoare de nãdejde ale lui Moş Nicolae, au oferit tuturor copiilor prezenţi pungi cã dulciuri. De asemenea, doritorii au avut posibilitatea de a gusta diverse produse tradiţionale de post.             
La acţiunea de la Nou Român au participat reprezentanţi ai Primãriei Arpaşu de Jos, instituţiilor de învãţãmânt din zonã, responsabili ai Complexului Muzeal Naţional ASTRA Sibiu, turişti din mai multe localitãţi ale ţãrii, diverşi invitaţi.  Festivalul „Datini şi obiceiuri de iarnã” este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, Complexul Muzeal Naţional ASTRA Sibiu, Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA Sibiu, cu sprijinul Primãriei şi Consiliului Local al comunei Arpaşu de Jos şi Parohiei Ortodoxe Nou Român.

NOU ROMÂN ŞI MAREA UNIRE DE LA 1918








Satul Nou Român cuprinde în însăşi denumirea sa referire la ţara şi neamul căruia îi aparţinem. Prin urmare, data de  1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Naţională a României întregi, e un motiv în plus de mândrie şi bucurie pentru toţi noienii.

 La începutul anilor 1900, Nou Român era o comunitate în plină dezvoltare, fiind unul dintre satele de cinste ale Ţării Făgăraşului, numărând o populaţie de peste 800 de suflete. Deşi nu avem cunoştinţă despre vreun studiu special dedicat acelor vremuri, vom încerca în rândurile următoare să ridicăm puţin valul istoriei, folosindu-ne de două documente ce transcend acelor timpuri: Lista eroilor noieni din Primul Război Mondial şi o Fotografie – document reprezentând tinerii noieni, membrii ai Gărzii Naţionale pentru Unire din satul Nou Român.

I.      Eroii noieni din Primul Război Mondial
 În anul 1947 s-a construit, în Nou Român, Monumentul Eroilor, aşezat în centrul satului, în faţa Primăriei de atunci, azi - Grădiniţa de copii şi Dispensarul medical. Pe două dintre laturile acestui frumos monument sunt înscrise numele a 22 de noieni ce şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial (1914 -1918). Sunt amintiţi cei ce şi-au dat viaţa, dar bineînţeles că la război au participat încă alţi mulţi tineri din sat, probabil că unii dintre ei au fost şi răniţi. Problema rămâne să fie aprofundată, mai ales că până la 1918 satul nostru făcând parte din Austro – Ungaria, ar fi curios de aflat pe ce fronturi şi-au jertfit viaţa aceşti tineri. De altfel, era o practică binecunoscută, aplicată de guvernul maghiar, care pentru evitarea fraternizării cu românii de dincolo de munţi, regimentele transilvăneşti, cuprinzând numeroşi români, erau trimise în garnizoane cât mai depărtate de Ardeal, iar în locul lor, pe teritoriile româneşti, erau stabilite regimente străine, cehoslovace, maghiare, austriece, croate).

1.Victor Negruţiu
2. Teodosie Stambeca
3. Leonte Bucureasa
4. Petru G. Miclea
5. Ispas G. Miclea
6. Ioan N. Miclea
7. Victor N. Balu
8. Petru I. Filip
9. Miron I. Filip
10. Ioan L. Telea
11. Atanase I. Morariu
12. Horia Balu
13. Iosif Florian
14. Ioan I. Bratu 
15. Ioan G. Comşia
16. Petru Filip
17. Victor Achim
18. Gheorghe A. Harhoi
19. Ioan Băilă
20. Ioan G. Filip
21. Iulian Bârsăneasa
22. Zsigmond Geza
 Să le fie veşnică pomenirea!

II.       Garda Naţională Română pentru Unire din satul Nou Român
               Începând cu luna noiembrie 1918, când era clar că Imperiul Austro - Ungar se va dezintegra, în Transilvania, în localităţile locuite de români au fost înfiinţate Gărzile Naţionale Româneşti. Scopul lor era acela de a-i apăra pe români de orice fel de abuzuri din partea autorităţilor maghiare, de a preîntâmpina jafurile şi a instaura ordinea în satele româneşti.
Acestea vor juca însă şi un mare rol în sprijinirea realizării Marii Unirii de la Alba Iulia. Practic existenţa acestor gărzi naţionale româneşti au făcut imposibilă orice reacţie din partea celor care, din varii motive, s-ar fi împotrivit Unirii Transilvaniei cu România.                                                 
            O astfel de Gardă Naţională românească s-a înfiinţat şi la Nou Român. O imagine imortalizată de un fotograf al vremii dă mărturie despre componenta acesteia peste vremuri.
( O copie a acestei fotografii s-a păstrat şi la parohia noastră, dar din cauza umezelii s-a degradat. Am primit totuşi un exemplar bine conservat prin bunăvoinţa doamnei Rodica Scorobeţ, al cărei bunic – Ioniţă I. Beca (tatăl mamei sale, Ana Baba), pe atunci - 1918 – în vârstă de 18 ani apare în fotografie).

1. Milian Filip
2. Achim Telea
3. Aurel Bunea
4. Tănase N. Bucureasa
5. Tănase I. Bucureasa
6. Alex Bratu
7. Tănase Freciu
8. Nistor Miclea
9. Ioniţă N. Beca
10. Matei Beca
11. Boier Gheorghe (Arpaşu de Jos)
12. Ion Dindeal
13. Ion Cioran
14. Vasu Vasile
15. G. Bârsan (Arpaşu de Jos)
 Preot paroh Ivănuşcă Liviu- Florin

MASLU DE OBŞTE ÎN PAROHIA NOU ROMÂN, JUDEŢUL SIBIU







Duminică, 18 octombrie 2015, în Parohia noastră a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte.  În acest an, din soborul de 9 preoţi slujitori au făcut parte:  părintele protopop Vasile Gafton (Avrig),     pr. Lucian Bunea (Arpaşu de Sus), pr. Liviu Dobrin (Arpaşu de Jos),   pr. Cezar Bulgariu (Cârţa),              pr. Vasile Davidoiu (Poieniţa),       pr. Andrei Todârcea (Scorei),        pr. Ioan Miu (Sărata), pr. Florin Gheorghiu (Toarcla) şi pr. paroh Liviu - Florin Ivănuşcă.

Iată şi articolul apărut cu această ocazie în  Ziarul Lumina, ediţia din 22 octombrie 2015

În fiecare an, comunitatea din satul sibian se pregăteşte din timp pentru acest moment duhovnicesc, o adevărată sărbătoare a localităţii. De fiecare dată, preoţii de la parohiile apropiate sunt invitaţi să oficieze în sobor această slujbă de obşte, prin care se cere de la Dumnezeu sănătate trupească şi iertare de păcate pentru credincioşii din comunitate.
La slujba săvârşită în Parohia Nou Român, soborul slujitor a fost condus de proto­popul de Avrig, Vasile Gafton, iar credincioşii au participat în număr mare la acest moment de înălţare duhovnicească. Comunitatea de credincioşi a primit binecu­vân­tarea celor nouă preoţi prezenţi în biserica parohială pentru a săvârşi Taina Sfântului Maslu.    
La finalul slujbei religioase, au fost rostite rugăciuni şi cereri pentru bunul mers al unei comunităţi rurale, amintind aici rugăciunile pentru animale şi ţarini. 

Cuvântul de învăţătură de la final a fost rostit de părintele protopop Vasile Gafton. Acesta a felicitat credincioşii din Nou Român pentru râvna pe care au arătat-o în renovarea sfântului locaş de cult, anul acesta încheindu-se lucrarea de schimbare a acoperişului bisericii precum şi alte lucrări la sfântul altar. Totodată, credincioşii au fost îndemnaţi să-şi continue străduinţele, pentru a sărbători, anul viitor, 170 de ani de la zidirea bisericii parohiale. 

ÎNCEPUTUL ANULUI CATEHETIC 2015 -2016 ÎN PAROHIA ORTODOXĂ NOU ROMÂN








Duminică, 20 septembrie 2015, a avut loc la Centrul pentru copii şi tineret din Nou Român prima întâlnire din cadrul anului catehetic 2015 - 2016. Copiii au fost întâmpinaţi cu 2 surprize:                         
- cele 8 volume ale Bibliei cu ilustraţii, ediţia IPS Bartolomeu Anania, donate de doamna Mariana Dan - Freciu din Cluj- Napoca              
- jucării şi jocuri distractive trimise din Germania de familia Cezar şi Gabriela Bucureasa
Le mulţumim donatorilor noştri pentru bucuria adusă micuţilor din Nou Român si le dorim copiilor cât mai mult spor duhovnicesc!

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin


Slujba la inceput de an scolar 2015 - 2016







Slujba la inceput de an scolar. 
Binecuvantarea micutilor si a salilor de clasa de la Gradinita din Nou Roman. 
Binecuvantarea noului autobuz scolar cu care elevii din sat vor face naveta la Arpasu de Jos.

Rugaciunea de binecuvantare a copiilor din Nou Roman la inceputul anului scolar 2015 -2016



              
           Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău ne‑ai cinstit pe noi oamenii şi ne‑ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare; Cel care ai intrat în Biserică la înjumătăţirea Praznicului şi ai învăţat pe oameni, încât se mirau popoarele şi ziceau: De unde ştie Acesta Scriptura, nefiind învăţat? Şi David grăieşte: Veniţi, fiilor, ascultaţi‑mă pe mine şi vă voi învăţa pe voi frica Domnului. Cel ce ai învăţat pe Solomon înţelepciunea, Dumnezeule al tuturor, Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi (ELEVII DIN NOU ROMAN ), ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi‑i fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu‑i în toate zilele vieţii lor, şi făcându‑i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale, cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti cercetătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

.Da-le, Doamne, intelepciune, sanatate si fereste-i de tot raul !